Normal

În interiorul meu, mă izbesc de forme stranii, de idealuri ascuțite și de cuvinte înghițite. Ți-aș fi spus, dacă ai fi ascultat. Suntem decor într-o lume goală, iar vântul rece ne crapă fiecare strat de valori sau principii, lăsând în urmă o piele a normalității absurdă, pe care o purtăm conștiincioși.

Un cer al sigurătății se varsă în apele agitate ale așteptării. Nimic nu ne mai cheamă și nici nu ne mai îndeamnă, doar pentru că nu știm să ne mai auzim. Infinitul albastru nu este întrerupt decât de o linie subțire a visării, de scurtele momente în care iubim, în care ne aplecăm unul spre celălalt. 

M-aș fi plimbat prin tine, un timp, dacă am fi reușit să fim prezenți, dacă ți-ai fi lăsat ochii deschiși și degetele relaxate. Acum, am să mai stau aici, cu expresii anormale, cu emoții neacceptate și judecate de o societate uniform pustiită.

Lasă un răspuns

8 + 3 =