Ultima gură de cafea

Andreea Tiriplică25 decembrie 2018Leave a comment

Îmi fac o cafea și mă așez pe scaun, în bucătărie, locul preferat din casă. Știu că aici îl simt mereu lângă mine. Crăciunul a fost întotdeauna sărbătoarea mea preferată, momentul în care agitația se muta în liniștea mea, în care emoțiile prind voce și-n care timpul încetinește pentru a ne da ocazia să observăm magia care ne înconjoară zilnic.

Îmi place să privesc cum zâmbetele încolțesc pe chipuri, cum visele se desprind din priviri sau cum iubirea prinde forme în realitatea tuturor. Am avut un an agitat, am așteptat mult să mă întorc acasă, îmi doream o pauză de la orice ar însemna viața de adult. Îmi doream ca mama să-mi facă dimineața clătite, să mă îmbrățișeze îndelung și să uit de frici sau apăsări. Lucru care se întâmplă și pentru care sunt recunoscătoare.

Anul acesta am reușit să renunț. Oricât de ciudat ar suna, au fost alegeri care au făcut loc unor lucruri noi și frumoase, unor oameni care mă însoțesc în aventuri surprinzătoare. Mă bucur că energia mea este, în continuare, îndreptată către tot ce mă înconjoară, susținută și alimentată de toată căldura pe care o primesc, la rândul meu.

Înainte de a mi se goli cana, îmi amestec haosul ordonat și colorat în galben al vieții în agenție, atingerile plăcute ale nopților cu prietenii, mâinile reci și umede ale provocărilor, privirile încărcate ale dorului. Respir adânc, îmi aduc cana mai aproape și-mi las mintea să curgă și ea, în ultima gură de cafea.

In LOVE

Între linii

Andreea Tiriplică24 noiembrie 201824 noiembrie 2018Leave a comment

Știți teama mea de alegeri, anxietatea dată nu de necunoscut, ci de pierderea unei perspective, a poveștii pe care nu o voi mai afla niciodată. Curiozitatea de a descoperi complexitatea lucrurilor din jurul meu, de a urmări liniile, acoperindu-le cu mine, depășind contururi este vinovată, de fapt.

Mi-am dorit, uneori cu zâmbetul pe buze, alteori cu lacrimi în ochi, unori aprinsă de nesiguranță, să nu mai fiu eu cea care alege. Nu pentru mine, ci pentru noi. Știam, însă, că nu mă voi lăsa niciodată purtată de alergea ta. Orice încercare de a mă face să sar o gură de aer a fost doar o adiere, care n-ar fi putut schimba nimic în universul meu.

În ultima perioadă, am spus de multe ori „facem cum vrei tu”, iar de fiecare dată, privirea mea pierdută mă purta către momentele în care mi-am dorit tot ce am povestit. Nu am făcut acest nimic pentru că nu mi-a păsat sau pentru că am renunțat, ci pentru că fiecare luptă purtată m-a împins între linii.

Sunt aici, suspendată între forme, uitându-mă la mine. Aș vrea să te strig, să-mi întinzi mâna și să mă ridici, să mergem pe linia pe care o alegi tu, dar știm deja că nu voi face asta. Rămân aici. Atunci când corpul îmi va pleca, indiferent în ce direcție se va îndrepta, voi fi eu, cu frici asumate, cu gânduri încâlcite și cu un haos pe care-l port pe liniile independeței*.

*iluzie a puterii, conține singurătatea unui căutător sau suferința unui neînțelegător

In LIVE

Despre furtuni şi păr frumos

Andreea Tiriplică13 ianuarie 201828 ianuarie 2018Leave a comment

Deşi mă hotărăsc destul de greu să fac o schimbare, mai ales în ultimul timp, am început noul an cu o vizită la salon. De când m-am întors în Timişoara, am aşteptat să mi se întâmple diverse lucruri, dar aşteptarea aceasta m-a făcut, de fapt, să realizez câte lucruri am primit în anul anterior şi, mai mult, să conştientizez responsabilitatea pe care urmează să o am. Tot haosul din interiorul meu a fost o sursă a dorinţei mele de a modifica ceva, iar cum nu mai pot pleca niciunde, momentan, am ales ca Dana, cea mai bună prietenă a părului meu, să decidă ce şi cum facem.

Fiecare relaţie ar trebui construită pe platforma încrederii, iar Dana reuşeşte, de fiecare dată, să intuiască formele pe care interiorul meu aspiră să le prindă. Trec printr-o periodă agitată şi simt, de multe ori, că nu mă regăsesc în conturul pe care exteriorul îl urmează. Mă lupt de ceva timp cu sentimentul de superficialitate, de incapacitatea de a face bine sau de a atinge anumite idealuri. Îmi provoc singură nesiguranţă, iar răul pe care mi-l fac mie nu m-ar afecta atât de tare, dacă nu s-ar proiecta asupra extensiilor mele.

În astfel de momente, aştept să mă înghită valuri, caut emoţii intense şi îmi place să sting vocea furtunii în zumzetul oraşului, în ecoul paşilor sau în vibraţiile lui. Mă tem de indifernţă, de cea proprie, motiv pentru care alerg către priviri pe care nu le cunosc şi mă las cuprinsă de întunericul lor, căutând fiecare sclipire pentru a-mi lumina labirintul. Trec zile, iar eu iau timpul şi-mi umplu universul cu el, până voi ajunge să fiu şi să miros a coji de portocale.

In LIVE

Alegeri și necunoscut

Andreea Tiriplică30 iulie 201728 ianuarie 20182 Comments

Mă îndrept cu încredere către o experiență nouă, alegând schimbări de care, probabil, până în acest moment, m-aș fi ascuns în cel mai îndepărtat colț al minții mele, evitând să-mi dau răspunsuri sau chiar evitând să îmi pun întrebări. Nu renunț la un job sau la o activitate, cel puțin, eu nu privesc lucrurile așa. Renunț la părți din mine, îmi las în urmă forme ale energiei mele, emoții materializate în cele mai neobișnuite moduri. Plec dintr-un haos în care eu mi-am găsit echilibrul, dintr-o agitație pe care o iubesc și fără de care mă întreb ce o să devin.

La baza alergerii mele stă dorința de a-mi cunoaște limitele și de a le sparge, în spuma lor să mi se amestece gândurile, să mă înec în necunoscut, până la echilibru. Îmi doresc să mă descopăr, să cresc și să colorez în afara oricărui contur pe care îl găsesc, dând forme noi tuturor elementelor care mă compun. Nu încurajez mediocritatea, iar evoluția, în acest moment, îmi este necesară, momentele critice fiind, întotdeauna, oportunități de a te întâlni cu tine.

Privindu-mă pe mine în diferite etape ale traseului meu, realizez cât de mult m-au modelat aceste experiențe. Alegerile mele au fost mereu îndreptate către direcția total necunoscută, drum în care alternez între emoții intense, opuse sau similare, însă nuanțate. Fie că este vorba despre entuziasm, frică, iubire, agonie, toate alegerie mele îmi provoacă emoții care mă ridică, indiferent dacă, inițial, mă doboară. Frumos este să te pierzi între ape, dar aerul îți este necesar pentru a simți.

Plec în Olanda pregătită să trăiesc, indiferent de ceea ce o să mă aștepte. Dar da, plec cu durere, cu teamă, însă cu entuziasm și cu o nevoie de necunoscut care îmi spală mintea, stingând ceea ce arde, încă, în interiorul ei. Celor care m-au întrebat, le voi răspunde. Nu, nu voi uita și nu mă voi schimba, ci doar urmează să dezvolt ceea ce sunt deja. Nu voi uita pe nimeni, în interiorul meu fiecare om având câte o proiecție, fiecare amprentă fiind tatuată adânc sub exteriorul mult prea dur pentru a lăsa la vedere aceste lucruri.

In LIVE

Comunicare şi relaţii publice, intuiţie sau ştiinţă?

Andreea Tiriplică21 mai 201728 ianuarie 2018Leave a comment

Am fost crescută să fac alegeri bazate pe ceea ce simt, să găsesc fericirea în lucruri naturale şi să nu reget deciziile care au la bază emoţii, să nu controlez ceea ce porneşte din interiorul meu, ci să las marea din mine să se izbească puternic de formele realităţii. În ceea ce priveşte domeniul în care activez, nu am ales, cel puţin nu de la început.

Particip cât de des pot la conferinţe care să îmi crească nivelul de informaţii referitoare la ce înseamnă comunicarea într-o firmă şi care sunt strategiile de marketing benefice pentru evoluţia brandului. Da, ştiu. Marketingul este cu totul altceva, dar majoritatea firmelor au aceste două departamente mixate. În urma tuturor acestor conferinţe şi cursuri, mi-a rămas întipărită în minte ideea: „comunicarea se simte.”

Sursă foto: https://www.facebook.com/PRbeta/

Sunt conştientă de competenţele mele în acest domeniu şi sunt sigură pe deciziile pe care le iau, de cele mai multe ori, dar un mare procent din ceea ce fac este intuiţie. Reţete nu există, iar oamenii evită să spună lucruri concrete, tocmai pentru că succesul este bazat pe identificarea personală cu setul de valori şi principii pe care acel brand le are la bază.

Astfel, sunt dedicată unei comunităţi frumoase, în interiorul căreia îmi petrec cea mai mare parte din timp, fără a privi sarcinile ca pe îndatoriri, ci ca pe posibilităţi de a creşte frumos. Sunt obosită şi, de cele mai multe ori, viaţa mea este un haos, dar alegerea mea este bazată pe faptul că iubesc ceea ce fac. Reacţiile mele nu sunt mereu cele mai potrivite, alternez de multe ori de la extaz la agonie, de multe ori sunt într-un breakdown inexplicabil, dar să simţi este frumos.

Prin alegerile pe care le faci, pierzi poveşti al căror curs nu îl vei cunoaşte niciodată. Am pierdut oameni şi trec în fiecare zi pe lângă sute de persoane pe care, probabil, nu le voi avea niciodată lângă mine. Majoritatea timpului mi-l petrec alături de ei, de oamenii care acum înseamnă echilibrul meu. O echipă frumoasă, alături de care schimb încet lumea.