Doi spre opt

Doi spre opt

Când suntem doi ne pierdem în opt de mare și mergem optzeci de furtuni. Inspiri părți din mine și expiri bucăți din ei, te întorci în tine și te deschizi în trei, te taie șapte și te închizi cu pași grei.

Când suntem unul ne pierdem în trei de frig și ne oprim șaptezeci de atingeri. Expiri părți din mine și inspiri bucăți din ei, pleci din tine și te închizi infinit, te taie doi și te deschizi cu pași noi.

Himerele orașului

Sângerează orașul în umbra cuvintelor tale, tot ceea ce ai construit în interiorul lui devine un decor de teatru neînțeles. Principii, valori sau inhibiții, concepte pe care tu le pierzi în marea gândurilor al căror control nu îl ai.  Cauți echivalentul iubirii în forme goale, te pierzi în obscuritatea sensurilor, căutând un infinit pierdut.

Tu, un străin al cărui corp s-a alungit sub lumina mea, fumând singurătatea și stingând rătăcirea de peretele pe care eu l-am construit în fața lumii. Ai ars idei înalte, cu mintea adâncită în buzunarul drept. Părăsești lumina pentru a intra în întunericul ignoraței, invins de frică și de normalitate, de himere pe care tu le-ai format.

Adâncurile nopții

Atunci când marea te-a udat, ți-a șters zâmbetul și ți-a adâncit rănile, te scufundai în interiorul minții mele, captiv în gânduri și înghițit de dorințe. Te răsuceai în idei și te deformai sub puterea cuvintelor care stau între noi. Fiecare clipă se descompunea în așteptarea de a fi trăită, dar tu ești imposibil de simțit.

Imaginea mi-o ștergi în grabă, temător sub lumina lunii, ascuns în nopțile ce îmi stau de veghe.  Naiv ești crezând că vei uita, ești slab în fața lumii care te va devora. Atunci când îți vei stinge focul și îți vei pierde conștiința, voi aprinde întunericul și voi arde frigul, căci dincolo de durerea ta se află suferința mea, iar în ele iubirea.