Antrenament cu Alin Godin

Cum am terminat sesiunea, iar echipa de rugby este în vacanţă, nu am mai alergat dintr-o parte în alta. Mi-a plăcut întotdeauna să am un program încărcat, la fel de mult cum îmi place haosul şi cum îmi funcţionează mintea în interiorul acestuia. În ultimle săptămâni am fost obosită, nu dormeam şi nici nu mâncam cum trebuie, iar acest lucru începuse să mă afecteze destul de tare. În weekend am fost acasă şi, cumva, mi-am regăsit echilibrul pentru a-mi continua activităţile.

M-am întors la lucru, începându-mi programul la ora 10:00, super devreme pentru noi. Un punct forte al acestui job, cel putin pentru mine, este faptul că prezenţa ta este mai importantă în a doua parte a zilei, iar programul începe, prin urmare, mai târziu. De data aceasta, venind mai devreme, am terminat când încă nu era seară şi simţeam lipsa unei activităţi, aşa că Alin a fost  cel care mi-a conturat un antrenament complet.

Corpul meu reacţionează la mişcare, iar azi, după o zi, fiecare muşchi simte ceea ce Alin a avut în plan să atingă. Indiferent de modul în care credem că putem să ne formăm un program singuri sau care e importanţa pe care i-o atribuim procesului de organizare a antrenamentului, un instructor va face mereu diferenţa. Un instructor bun ştie întotdeauna ce tehnică să adopte pentru ca acele minute de activitate să se muleze pe nevoile şi structura corpului şi pentru ca efortul să aibă un echilibru, care îl va delimita de suprasolicitare.

Mi s-a spus de multe ori faptul că activitatea fizică trebuie să fie relaxantă. Pentru mine nu a fost până să decopăr că fiecare secundă de efort trebuie să fie calculată pentru a fi în sprijinul corpului tău, nu pentru a lupta contra lui. Astfel, am fost plăcut surprinsă de un antrenament intens, care a fost nuanţat de modul în care Alin lucrează alături de tine, te susţine şi te încruajează. Am trecut prin toate grupele principale de muşchi, în serii bine structurate şi despărţite de pauze suficient de mari cât să nu îmi cedeze corpul.

Îmi place să fiu activă, iar modul în care Alin a simţit ritmul meu şi a adaptat întregul antrenament ca şi cum totul ar fi vibrat sub puterea unor cerinţe pe care eu nu aş fi ştiut să le formulez, a fost experienţa de care aveam nevoie pentru a mă face să îmi doresc să revin. Aştept cu nerăbdare următoarele provocări, activităţi care să îmi solicite întreaga energie şi o explozie de sentimente.

Energia unui weekend plin

Deși e vineri seara, iar în cluburile din Timișoara sunt evenimente interesante, inclusiv concert Vama, scriu acest articol de pe canapeaua prietenei mele, Georgiana. Weekendul acesta se întâmplă lucruri frumoase, iar trei dintre ele ne implică în mod direct – extragerea concurenților Slăbești și „Câștigi cu Smartfit ”, barajul european la rugby și Timotion.

Cu toată agitația din jurul nostru, astăzi am avut o zi bună, una pe care o așteptam de ceva timp și de care aveam nevoie pentru a-mi calma furtuna interioară. A ieșit soarele, iar eu m-am trezit lângă un om special, ceea ce mi-a dat energie să îmi continui întreaga zi. Nu vorbesc despre acel personaj idilic, ci despre Anca (#morethanfamily).

Am pornit pe drum cu o cafea dublă și fără zahăr, care parcă a stimulat soarele să lumineze întunericul ceștii mele și mai tare și am ajuns la lucru, unde m-au izbit zâmbetele colegilor mei energici (bonusul de a lucra într-o sală de fitness, energia este fără limite).

Sursa foto: https://www.facebook.com/rugbytimisoara/?ref=bookmarks

După o perioadă destul de grea, timpul s-a oprit pentru mine, am simțit parcă mai intens fiecare cuvânt și am râs mai apăsat și mai atentă la ceea ce înseamnă pentru mine alegerile pe care le-am făcut în ultimul timp. Cum am spus, din viața mea au plecat oameni. Oameni pe care în ultimele zile i-am căutat în gânduri și momente, tânjind dupa memorii. Atunci când iți e dor de amintiri, de fapt, îți e dor de trecut și nu de persoanele care ți-au conturat trecutul.

M-am mobilizat și am ales să împart cu Georgiana unele dintre lucrurile care mă fac fericită, nu doar cafeaua sau dulciurile. Am plecat spre stadion unde aveau loc repetițiile pentru meciul de mâine. Am împărtășit emoția de a străbate intrarea jucătorilor, chiar și așa, fără jucători, sunt mereu entuziasmată de acea senzație. Am pus la punct ultimele detalii ale momentului nostru și ne-am întors la sală, unde am continuat să lucrăm, bucurându-ne de noi.

Am avut un antrenament intens, motivate de muzică bună pe care, amândouă, o legăm de momente și emoții, iar acum ne bucurăm de un film cu un ochi, iar cu celălalt completăm liste și scriem articole. În tot haosul acesta, am găsit momente de fericire, clipe în care mă bucur de existența oamenilor frumoși.

În altă ordine de idei, cele trei evenimente de care am amintit mai sus se desfășoară în prima jumătate a zilei, ceea ce înseamnă că seara suntem la teatru. Duminică se joacă, la Teatrul Național Timișoara, „Hamlet”, o piesă realizată în colaborare cu Subcarpați.