Plecasem în concediu mulțumită de ceea ce realizasem în domeniul profesional, recunoscătoare pentru prietenii minunați pe care îi am și împăcată cu mine. M-am întors nerăbdătoare să încep proiecte noi, convinsă că trebuie să petrec mai mult timp ascultând oamenii din jurul meu. Doar că, în drum spre toate cele enumerate, am căzut. M-am ales cu o atelă gipsată pe tot piciorul și cu trei săptămâni de stat în casă.
Nu o să spun că am reacționat bine, pentru că nu am făcut asta. Nu reacționez bine la durere și nici la statul în casă și încep să cred, cu fiecare an care trece, că trebuie să sar cumva iarna. Am slăbit mult, mi-am pierdut toată stabilitatea pe care o aveam, la propriu și la figurat. Dar am avut, încă o dată, familia și prietenii aproape, pregătiți să aștepte să termin de plâns, ca să râdem împreună de orice glumă ar avea pe seama mea.
Mai am șase zile până încep recuperarea, nici nu mă gândesc să mai stau aici, îmi doresc să ies din casă și să dansez, să mă întorc la birou și să mă bucur de toate locurile frumoase ale orașului. Aparent, nu am căzut așa de tare și deja vizualizez cum mă voi ridica. Însă, iarna viitoare sper să mă prindă într-un loc mai bun și mai cald, care să-mi predea lecțiile într-un mod mai blând sau, cel puțin, mai activ.