Adâncurile nopții

Atunci când marea te-a udat, ți-a șters zâmbetul și ți-a adâncit rănile, te scufundai în interiorul minții mele, captiv în gânduri și înghițit de dorințe. Te răsuceai în idei și te deformai sub puterea cuvintelor care stau între noi. Fiecare clipă se descompunea în așteptarea de a fi trăită, dar tu ești imposibil de simțit.

Imaginea mi-o ștergi în grabă, temător sub lumina lunii, ascuns în nopțile ce îmi stau de veghe.  Naiv ești crezând că vei uita, ești slab în fața lumii care te va devora. Atunci când îți vei stinge focul și îți vei pierde conștiința, voi aprinde întunericul și voi arde frigul, căci dincolo de durerea ta se află suferința mea, iar în ele iubirea.

Lasă un răspuns

8 + 2 =