În oraș

Aș vrea, uneori, să opresc timpul, să pot să privesc zâmbetele calde, care mă îmbrățișează continuu, să-mi împletesc gândurile în atenția celor din jur sau să-mi aprind sufletul cu focul iubirii pe care o primesc neîncetat.

Plănuiam să scriu ieri, despre cum a mai trecut un an, însă mi-am dat seama că ce am avut, a și rămas. Sunt ei, prietenii mei vechi și noi, albastrul cerului care s-a scurs în apele agitate, vântul care mi-a înroșit obrajii, uneori cu atingeri reci și grăbite, alteori cu unele blânde și răbdătoare.

Vorbesc astăzi, despre timpul care urmează, despre cum îmi doresc aventuri și despre cum entuziasmul necontrolat al cunoașterii mă cheamă. Așezată în mijlocul orașului, îmi las mintea să plece desculță, să simtă nisipul fierbinte al unor plaje de visuri, pământul rece al pădurilor de idei pierdute, iarba fragedă a poveștilor îmbobocite.

Nimic nu ar fi la fel, nici curajul și nici ambiția, nici fericirea și nici pasiunea, dacă în jurul munților pe care îi urc, dacă după valurile pe care le sparg, nu ar fi o întreagă lume care mă ascultă și-mi întrerupe picarea.

Lasă un răspuns

4 + 1 =