Deşi mă hotărăsc destul de greu să fac o schimbare, mai ales în ultimul timp, am început noul an cu o vizită la salon. De când m-am întors în Timişoara, am aşteptat să mi se întâmple diverse lucruri, dar aşteptarea aceasta m-a făcut, de fapt, să realizez câte lucruri am primit în anul anterior şi, mai mult, să conştientizez responsabilitatea pe care urmează să o am. Tot haosul din interiorul meu a fost o sursă a dorinţei mele de a modifica ceva, iar cum nu mai pot pleca niciunde, momentan, am ales ca Dana, cea mai bună prietenă a părului meu, să decidă ce şi cum facem.
Fiecare relaţie ar trebui construită pe platforma încrederii, iar Dana reuşeşte, de fiecare dată, să intuiască formele pe care interiorul meu aspiră să le prindă. Trec printr-o periodă agitată şi simt, de multe ori, că nu mă regăsesc în conturul pe care exteriorul îl urmează. Mă lupt de ceva timp cu sentimentul de superficialitate, de incapacitatea de a face bine sau de a atinge anumite idealuri. Îmi provoc singură nesiguranţă, iar răul pe care mi-l fac mie nu m-ar afecta atât de tare, dacă nu s-ar proiecta asupra extensiilor mele.
În astfel de momente, aştept să mă înghită valuri, caut emoţii intense şi îmi place să sting vocea furtunii în zumzetul oraşului, în ecoul paşilor sau în vibraţiile lui. Mă tem de indifernţă, de cea proprie, motiv pentru care alerg către priviri pe care nu le cunosc şi mă las cuprinsă de întunericul lor, căutând fiecare sclipire pentru a-mi lumina labirintul. Trec zile, iar eu iau timpul şi-mi umplu universul cu el, până voi ajunge să fiu şi să miros a coji de portocale.
