Să zbori singur este ca și cum ți-ai lăsa gândurile să se desprindă de fiecare colț în care le-ai înghesuit. Pe măsură ce avionul se ridică, îți simți tot interiorul cum se stratifică, iar, dintr-o dată, ai o imagine clară asupra tuturor lucrurilor de care fugi sau spre care te îndrepți.
Ți-am spus că aș vrea să strâng tot timpul și să-mi umplu universul cu el, dar, cel mai probabil, nici măcar o eternitate nu mi-ar fi de ajuns să mă împac cu propriile decizii. Nu, nu cele trecute, ci cele care aparțin viitorului, mult mai reci și ascuțite, mai întunecate și nesigure. Nu-ți cer să înțelegi, dar sper ca într-o zi să zbori și tu singur.
Zbor nespus
