O zi și o listă

În acea dimineață, mă trezisem în repetate rânduri cu sentimentul apăsător al unui final. Când în cele din urmă m-am hotărât să îl accept, știind că nu mă voi putea întoarce, am deschis ochii și am verificat ceasul. Lumina pătrundea slab prin jaluzelele de la o singură fereastră. Îmi place să le las așa, destul cât să observ culoarea cerului în momentul în care mă trezesc, dar cât să fie o tranziție înceată și leneșă.

Când m-am ridicat, era deja trecut de prânz. Îmi făcusem o cafea și mă așezasem înapoi. În ultima perioadă, am fost tot pe fugă. Nu m-am oprit să mă întreb nimic și nici să-mi spun ceva. Mă simțeam ciudat cu mine, dar nici nu-mi doream pe nimeni în jurul meu. Eram între două lumi, iar în ambele propria prezență îmi era străină. Credeam că am o zi întreagă să mă găsesc, dar după ce am ieșit de la duș și mi-am verificat mesajele, eram deja cu un pas spre seară.

Se întâmplau lucruri în oraș, știam unde îmi sunt prietenii, dar eu încă nu eram confortabilă cu mine. M-am îmbrăcat, totuși, și am ieșit. Am împins ușa de la bloc cu întregul corp, iar un vânt rece s-a grăbit să mă cuprindă. Nu mă grăbea nimic, așa că mergeam încet, însă deloc atentă. Îmi place sunetul frunzelor uscate sub picioarele mele. Îmi plac culorile toamnei și-mi place să mă plimb, chiar și așa, îngândurată.

Îmi place să mă bucur de artă, îmi place să știu că la evenimentele la care merg sunt persoane dragi, care să-mi sprijine emoțiile. Îmi place când prietenii împart dulciurile cu mine, îmi place când sunt întrebată dacă sunt bine, chiar dacă nu răspund. Îmi place când timpul are răbdare și-mi mai place să-l petrec cu tine. Îmi place pizza rece dimineața, îmi place să mănânc portocale în pat și îmi place să spun că am vărsat lucruri pe mine, ca să îți aduc și ție.

Fotografia îi aparține lui Flavius Neamciuc.

Lasă un răspuns

5 + 4 =