Despre perioadele din viața mea am scris, de obicei, după ce au trecut. Încerc, acum, aflată într-unul dintre momentele în care rătăcesc prin propria minte, mult prea prinsă de interior și prea puțin implicată în realțiile exterioare, să descriu cum e să reacționezi în vid. Nu știu să definesc anxietatea și nici conferințele sau workshop-urile pe această temă, la care particip cu fiecare ocazie, nu consider că oferă o imagine asupra acestui fenomen. Cel mai probabil, nici acest articol nu va fi relevant în găsirea răspunsurilor, ci doar pentru a susține o căutare continuă și faptul că normalitatea este ceva ce numai tu poți să definești.
În cazul în care încă nu știi cine sunt, sunt emoții. Am afirmat în repetate rânduri, faptul că nu sunt de acord cu a controla ceva ce te definește sau că, cel puțin, pentru mine nu funcționează. Nu știu dacă este bine sau nu, dar aș vrea să vorbesc despre altceva. Creativitatea este principalul atuu care îmi conturează, în acest moment, avantajul în mediul profesional. „Cum produci așa repede și așa creativ?” este o întrebare la care, în general, răspund cu un zâmbet. Nu știu dacă am un răspuns clar asupra sursei inspirației, însă știu că de fiecare dată când simt intens reușesc să ofer produsul emoțiilor mele lumii exterioare.
Cred că este un schimb, de fapt. Pentru toate momentele în care fug de el și-mi petrec timpul în realitatea mea, preluând informațiile și intesificând totul, jucându-mă cu mine, mulțumesc universului pentru toleranță și răbdare, prin intermediul ideilor sau reacțiilor. Ceea ce voaim să vă spun este că intensitatea aceasta este epuizantă, iar eu trec prin diferite perioade pe care le apreciez și care, în esență, îmi provoacă fericire. Reușesc, totuși, să mă moblizez, atunci când alte realități îmi solicită prezența. Altfel, pentru moment, aș vrea să-mi înțelegi privirea pierdută, să-ți lași buzele întredeschise, pentru fiecare gând ce-ți trece prin mine, iar liniștea să-mi fie spartă doar de atingeri de idei.