Blocaje creative

Blocaje creative

Cred că cea mai mare panică a oricărui creativ este că nu va putea genera idei suficient de repede, de care, evident, să fie și mulțumit. Blocaje avem cu toții, cel puțin așa pare, însă de fiecare dată când mi se întâmplă, liniștea este singurul lucru pe care mi-l doresc. Sigur că este complicat să fii inventiv și să ai un raport calitate/timp pierdut pe proiect bun, atunci când îți petreci timpul în același birou, cunoscut și deja parte din rutina zilnică.

În ultima perioadă, cum nici nu am luat încă o pauză destul de lungă cât să conteze, mi se pare că anxietatea e din ce în ce mai prezentă, iar proiectele tot mai multe și mai solicitante. Nopțile devin mai grele, somnul mai agitat, lucruri care se simt și în atitudinea mea. Pentru a depăși momente de acest fel, este important să ai oameni în jurul tău cărora le poți face o prezentare a tuturor ideilor și din partea cărora să ai un feedback sincer și spus cu grijă și preocupare, în așa fel încât să nu te adâncească în panică și frustrare. Singura teamă care ar trebui să lipsească din mintea oricărui om de creație este aceea de a împărtăși idei, deși este și unul dintre cele mai grele procese prin care trecem. Rupem părți din noi, le expunem cât de bine putem luminii realității și așteptăm, așteptăm și nici măcar nu știm ce.

Au fost câteva săptămâni ciudate, însă mă bucur că de fiecare dată când nu îmi găsesc locul și nu pot să adorm, când mă uit pierdută în gol și mă scufund în mările agitate ale interiorului meu, pot să respir adânc și să spun orice îmi trece prin cap, oricât de rău sau de bun ar fi. Pentru materializarea acestor gânduri și puterea cu care cred în multe dintre ele, trebuie să le mulțumesc oamenilor care ascultă. Ar fi minunat dacă ar avea toată lumea o Alexandra a lor, care să fie pe firul narativ al zilelor și nopților.

În idei

În idei

Despre perioadele din viața mea am scris, de obicei, după ce au trecut. Încerc, acum, aflată într-unul dintre momentele în care rătăcesc prin propria minte, mult prea prinsă de interior și prea puțin implicată în realțiile exterioare, să descriu cum e să reacționezi în vid. Nu știu să definesc anxietatea și nici conferințele sau workshop-urile pe această temă, la care particip cu fiecare ocazie, nu consider că oferă o imagine asupra acestui fenomen. Cel mai probabil, nici acest articol nu va fi relevant în găsirea răspunsurilor, ci doar pentru a susține o căutare continuă și faptul că normalitatea este ceva ce numai tu poți să definești.

În cazul în care încă nu știi cine sunt, sunt emoții. Am afirmat în repetate rânduri, faptul că nu sunt de acord cu a controla ceva ce te definește sau că, cel puțin, pentru mine nu funcționează. Nu știu dacă este bine sau nu, dar aș vrea să vorbesc despre altceva. Creativitatea este principalul atuu care îmi conturează, în acest moment, avantajul în mediul profesional. „Cum produci așa repede și așa creativ?” este o întrebare la care, în general, răspund cu un zâmbet. Nu știu dacă am un răspuns clar asupra sursei inspirației, însă știu că de fiecare dată când simt intens reușesc să ofer produsul emoțiilor mele lumii exterioare.

Cred că este un schimb, de fapt. Pentru toate momentele în care fug de el și-mi petrec timpul în realitatea mea, preluând informațiile și intesificând totul, jucându-mă cu mine, mulțumesc universului pentru toleranță și răbdare, prin intermediul ideilor sau reacțiilor. Ceea ce voaim să vă spun este că intensitatea aceasta este epuizantă, iar eu trec prin diferite perioade pe care le apreciez și care, în esență, îmi provoacă fericire. Reușesc, totuși, să mă moblizez, atunci când alte realități îmi solicită prezența. Altfel, pentru moment, aș vrea să-mi înțelegi privirea pierdută, să-ți lași buzele întredeschise, pentru fiecare gând ce-ți trece prin mine, iar liniștea să-mi fie spartă doar de atingeri de idei.