Sunt obosită. Conștientizez, acum, după o zi cu multe încercări, faptul că nu este o scuză pentru comportamentul meu. Am strâns frustrări și am rămas blocată în emoții negative pe care le lăsam să mă sece de energie și să-mi șteargă orice zâmbet pentru oamenii dragi mie. Despre toate acestea mă plângeam însă lor, oamenilor din jurul meu, care au răbdare și-mi cunosc slăbiciunile.
Vă povestesc despre toate acestea pentru că este normal să trecem prin anumite perioade, să fim triști, supărați și obosiți. Nu este normal, însă, să rămânem blocați în aceste stări și să nu mai avem momente de apreciere. Nu știu cum, până azi, fericirea pe care prietenii mei mi-o provocau era atât de neînsemnată pe lângă ceea ce mi se întâmpla în zilele încărcate. Am plâns trei ore, fără să spun nimic, iar el a stat și mi-a vorbit despre lucruri banale, despre diferența dintre becurile ecologice și cele normale, despre viață și supărări, mi-a spus că plânge și el și că poate chiar și să tacă. Am purtat discuții lungi, înconjurată de priviri încrezătoare și am avut antrenamente însoțite de cuvinte puternice.
Îmi sunam prietenele pentru fiecare dramă pe care mintea mi-o contura, iar ele aveau aceeași voce caldă, de fiecare dată. Astăzi, oameni care nici măcar nu mă cunosc m-au iertat și m-au îmbrățișat, colegi m-au susținut și înțeles. Am purtat cu mine furtuni pe care oamenii din jurul meu reușeau să le înfrunte cu seninătate. Este alegerea noastră pe cine avem în jurul nostru și de cine ne lăsăm influențați. Iubirea este peste tot, iar noi avem puterea de a ne bucura de ea. Lor, celor care au curajul să zâmbească tuturor, le mulțumesc!