Prânzul în Ede

De câteva zile sunt în Ede, Olanda, loc în care voi fi până în decembrie, pentru un curs internațional de comunicare. Da, ar fi trebuit să fie Erasmus+, am avut în schimb multe surprize, plăcute sau mai puțin plăcute. Voi scrie un articol despre cum a evoluat încercarea mea de face parte din acest program, imediat după ce îmi fac o idee despre structura și conținutul orelor.


Cum am ajuns mai devreme, am avut timp să cunosc orașul, iar faptul că nu stau chiar în centrul acestuia a fost unul dintre elementele care au forțat oarecum explorarea. Deși am închiriat o cameră într-un loc apropiat de Universitate, am ajuns la marginea orașului, înconjurată de copaci și mure. Sfatul meu în aceste situații este să nu urmați întotdeauna puternicele cuvinte Google Maps, să nu vă panicați și să încercați și alte variante, asta pentru că în cea de-a doua zi am descoperit o ieșire spre gară și stația de autobuz, doar din curiozitate și din plăcerea de a sfida recomandările Google. Anarhiști în universul propriu, cam pe acest principiu funcționez de ceva timp. Să trăim periculos, refuzând ajutorul internetului.
Cum gătitul îmi întunecă întreaga existență, primele direcții au fost către cafenele care au și mâncare. Nu rețin numele tuturor locurilor în care am mâncat, dar un prânz pentru două persoane ajunge undeva la 20€. Nu pot spune că am dezvoltat o pasiune pentru mâncarea de aici, cel puțin momentan nu, dar având în vedere că nu mănânc carne, am găsit destul de ușor prânzuri echilibrate.


Două dintre lucrurile care mă fac să vibrez, pornind în mine emoții intense și energia unor amintiri puternice sunt cafeaua și ceaiul, ambele reprezintă motivul care mă face să plasez pe prima poziție cafeneaua Effe Anders.

Pentru prânz au doar salate și sandwichuri, dar cafeaua sau ceaiul ridică toată experiența la un nivel înalt.

Oamenii sunt minunați, zâmbitori și energici, iar dulciurile reușesc să încălzească orice adiere rece adusă de picurii de ploaie rupți din norii care animează perfecțiunea cerului.

Ede este un oraș plin de viață, cu un farmec aparte adus de arhitectură și de culorile aprinse ale naturii, de ploile care ard de nerăbdare să hrănească aspirațiile și dorințele unui întreg univers.