Comunicare interculturală/Îmi plac îmbrățișările

Comunicare interculturală/Îmi plac îmbrățișările

Găsesc momente care îmi aduc sentimentul de casă, de căldură și iubire, de îmbrățișare și priviri care te mângâie. Nu aș fi supraviețuit timpului petrecut aici, dacă nu aș fi reușit să transmit puțin din cultura mea și din modul în care România reacționează în fața sentimentelor sau fără a transpune aceste lucruri și în relațiile pe care le leg aici.

Într-una dintre prezentările pe care le-am făcut, având la bază cele șapte dimensiuni culturale, The Trompenaars Model, mi-am caracterizat țara ca fiind affective. Pot afirma cu siguranță acest lucru, mai ales după primele săptămâni aici, momente în care am descoperit că pentru cei din jurul meu îmbrățișările nu sunt atât de normale cum sunt pentru mine, iar emoțiile pe care le ai nu pot fi arătate atât de liber, deși în cultura olandeză este interzis să nu ai o părere. Aparent, se referă la o părere obiectivă.

Despre mine pot afirma cu certitudine că nu sunt o persoană obiectivă, fondul afectiv joacă un rol important în deciziile pe care le iau. Ceea ce e important de înțeles este faptul că fac aceste alegeri asumat, după ce am trecut prin mai multe faze în care am încercat să îmi ignor, controloez și, în final, accept sentimentele. Pentru mine funcționează acest mod de a fi, de a iubi intens, ceea ce implică a trăi intens. Fie dacă râd sau plâng, dacă este un sentiment pozitiv sau negativ, totul este intens și asumat, nu controlat sau suprimat.

Sunt pusă în situația în care, în acest moment, reprezint un ambasador al propiriei țări, un punct de referință. Nu pot să nu mă întreb, sunt și ceilalți români așa? Probabil suntem atât de diferiți în modul în care ne exteriorizăm sentimentele, iar acest lucru ne face frumoși. În primul rând, pentru că o facem, exprimăm ceea ce simțim. Consider că am făcut parte din medii diferite, iar in fiecare grup am simțit emoții și energie, o energie pe care o schimbăm asumat și cu care ne hrănim, care ne face mai puternici în drumul nostru către fericire și împlinire.

Un reprezentant al companiei E.ON a precizat faptul că românii sunt foarte pozitivi. Nu aș spune asta, as spune doar că românii simt intens, iar acest lucru te lasă și pe tine, la rândul tău să descoperi fericirea sau tristețea lor, să faci parte din lumea lor, ceea ce te aduce mai aproape. Suntem un popor cald și plin de energii, fie ele pozitive sau negative, suntem oameni frumoși.