Se sfârșește o săptămână capricioasă, care s-a lăsat greu de colorat, chiar și cu vânturile domolite de zâmbete sincere sau de clipele amețite de entuziasm și dorințe naive. Obișnuiesc să mă bucur, să le iubesc și să mă pierd în ele, dar parcă, acum, nu mă voiau, mă priveau prin ochii mei și se vedeau pe ele, fugind cu pași apăsați și agitați.
Furtuni de gânduri trecute prin mine te prind între întrebări desprinse, smulse din tine. Ai rămas nehotărât în fața propriilor frici, departe de tine, încă arogant, dar puțin jenat. Apăsător apus de-asupra propriei mări, te sufoci în forțe, străbătut de fiori. Te-agăți de câmpuri lipsite de dor, pline de in înșelător, dar pământul se scurge și-aluneci fără răspuns, la fel cum doi a fost răpus.
