Ușa galeriei

Ușa galeriei

Fiecare ușă întâmpină povești în fața cărora suntem neputincioși. Atunci când un om intră într-o încăpere poartă în suflet o mare de motive, agitată de furtuni de idei și spartă de stânci reci și dure, de alții precum noi. Suntem atât de preocupați să aflăm un răspuns, încât întrebările chinuie ascultarea, iar mintea ne este tulburată de iluzii. Nu avem răbdarea pentru a-l cunoaște și nici interesul de a-l dezbrăca de gânduri, lăsăm frumosul să se stingă într-un ideal apăsător, iar fericirea să apună în fața așteptărilor.

Îmi plac galeriile de artă. Îmi plac spațiile care-mi oferă libertatea de a-mi lăsa simțurile să umple golul dintre noi și prefer să asociez propriile sensuri gândurilor expuse. Nu știu ce și-a dorit Roman Cotoșman, pe Mircea Popescu nu l-am întrebat, însă am petrecut momente cu mine, printre părți din ei. Dacă aș avea puterea să rotunjesc fiecare colț, ca formele să nu mai rănească, nu aș face asta, însă l-aș ruga pe Mircea să le coloreze pe toate, măcar să mă doară urmele unui frumos aprins. Am petrecut timp răbdător, la Jecza Gallery Timisoara, acolo unde te poți bucura și tu de experiențe și tot felul. 

Pentru fotografie și zâmbetul larg, îi mulțumesc lui Alexandru Zărnoianu.

În mâinile sculptorilor

În mâinile sculptorilor

În zilele acestea, timpul pare că a încetinit doar pentru a-mi scrijeli mintea, încercând, cu disperare, să mă facă să-i observ formele înghețate de privirile mele lipsite de Soare. M-a fascinat, întotdeauna, orice formă de artă, însă mereu am văzut în sculptori deținători ai unor mari secrete, mâinile lor par că au prins adierile vântului în dansurile apelor, sunt temperate de ceruri străbătute de frici adânc cuprinse de focurile pământurilor și controlate de vibrații ale stâncilor. Nu știu cum este cu timpul, însă îmi pare că ei l-au folosit pe tot, făcându-mi mie un ulcior.

Doi spre opt

Doi spre opt

Când suntem doi ne pierdem în opt de mare și mergem optzeci de furtuni. Inspiri părți din mine și expiri bucăți din ei, te întorci în tine și te deschizi în trei, te taie șapte și te închizi cu pași grei.

Când suntem unul ne pierdem în trei de frig și ne oprim șaptezeci de atingeri. Expiri părți din mine și inspiri bucăți din ei, pleci din tine și te închizi infinit, te taie doi și te deschizi cu pași noi.

Dor de in

Dor aspru de in, de rouă rece și miros de dimineață, dor de dealuri și păduri, de mare și ale sale valuri. Dormim pe câmpuri diferite, între flori uscate, însetate, visăm cuprinși de frici la forme infinite, la corpuri goale, sparte-n stânci crestate de vânturi și apusuri repetate. Nesăbuiți în fața destinului, fugim în margini ascuțite, sângerând priviri, atingeri sufocate, fugim spre rădăcinile orașului. Speranța atârnată între nori îți este, amenințând să cadă peste blocuri surde, suflete pierdute. Voi fi eu cea care îneacă o lume singură și seacă.

Lupul de stepă, Hermann Hesse

Întocmai ca spuma fugară şi de preţ a fericirii la suprafaţa unei mări de suferinţă se nasc şi acele opere de artă, în care un individ solitar se înalţă, prin suferinţă, preţ de un ceas, deasupra destinului său, atât de sus, încât fericirea lui străluceşte ca o stea pe care cei ce o văd o consideră eternă, confundând-o cu propriul lor vis de fericire.

Belgrad, semnificaţii şi memorii

Fiecare poveste se formează în jurul oamenilor cu care le trăieşti. Deşi nu am reuşit să plecăm la mare, ne-am bucurat de soare şi am descoperit un oraş nou, Belgrad. Cunoşteam faptul că sârbii sunt minunaţi prin prisma prieteniilor pe care le-am legat încurajând aceeaşi echipă de rugby, dar, cu toate acestea, am rămas surprinsă de intensitatea energiei pozitive pe care acest loc o emană.

Dimineaţă şi totuşi fericire, spun asta pentru că nici eu, nici Anca sau Alexandra nu funcţionăm cum trebuie în prima parte a zilei, iar aventura noastră a început la 8:00. Am plecat cu etuziasmul de a descoperi momente şi de a forma amintiri, triumfătoare în prima luptă, aceea împotriva somnului, pe care Sandi şi Andreea au pierdut-o.

După un drum scurtat de emoţii şi dorinţe, am reuşit să parcăm maşina (Anca a reuşit, marcând încă o victorie a trio-ului nostru) şi am pornit spre Cetatea Belgradului. Privirea ne alerga printre zidurile dure, iar mintea se pierdea, odată cu râul Sava, în Dunăre. Un peisaj animat de zâmbetele oamenilor prezenţi şi ale cărui forme creşteau sub conştiinţa fiecărui narator.

Ne-am despărţit cu greu de acest loc şi am pornit pe străduţele înguste către centru. În fiecare oraş zona pietonală ascunde esenţa, comorile oamenilor şi pasiunile, iar eu am dezvoltat plăcerea de a captura acest crâmpei de viaţă. Belgradul dezvoltă semnificaţii prin artă, prin simbolurile la care toţi avem acces, prin întâmplările pe care le conturează deschis, sub ochii curioşi ai lumii.

Am trecut pe lângă terase colorate, pe lângă gelaterii şi magazine, locuri în care fericirea transforma timpul în infinit, iar infinitul în memorii. Ne-am oprit la Jazz Café, alegere pe care am facut-o destul de uşor, pentru pastele vegetariene şi muzică. Muzica nu a fost conform tematicii, dar mâncarea a fost bună şi oamenii frumoşi. Nu puteam să ne despărţim de acest loc fără să încercăm îngheţata. Am ales Ice Box, recunosc, pentru ambalaj şi concept.

După ce am bifat zona pietonală, ne-am continuat drumul către Catedrala Sfântul Sava care este încă în renovare. La întoarcele am mers către Parlament, un loc încărcat emoţional puternic. Cuvintele sunt nesemnificative în faţa durerii acestui popor, dar curajul de a-şi afişa povestea este, cred eu, un mod de a schimba lumea.

Ne-am întors acasă vibrând în faţa unei culturi noi şi iubind oamenii. Suntem frumoşi, iar faptul că suntem împreună ne dă putere în faţa oricărui obstacol. Să ducem lupte în aventuri ale minţii şi ale sufletului, iar dincolo de acestea să ne zâmbim nelimitaţi de timp. Istoria nu se repetă, doar durerea memoriilor ei.

Hamlet, tragedie actuală

Sursă: http://ro.tntimisoara.com/hamlet/

Duminica trecută am trăit povestea lui Hamlet tradusă şi remixată de către Ştefan Peca, la Teatrul Naţional Timişoara. Am pătruns într-o lume în care conştiinţa se luptă cu realitatea, cu fapte a căror explicaţie este plătită cu durere şi suferinţă încununată de lăsarea întunericului peste întregul regat.

Povestea conflicului dintre tânărul a cărui minte tinde către valori puternice şi o lume a mediocrităţii, lipsită de scrupule şi impasibilă în faţa consecinţelor faptelor este actuală, atât de actuală încât fiecare cuvânt loveşte puternic chipurile tinerilor prezenţi în sală. Un mesaj atât de puternic, conturat pe muzica celor de la Subcarpaţi, formează idei care sparg tăcerea surdă a indiferenţei.

Am tremurat atunci câd vocea fantomei stingea strigătul lui Hamlet, atunci când privirea rece a reginei se pierdea în lumina dură a decorului, dar mai ales atunci când războiul dus pe scenă trecea în mine. Astfel de momente sunt greu de descifrat, iar singurul lucru pe care îl pot adăugaa este faptul că această piesă este o experienţă de neratat!

Himerele orașului

Sângerează orașul în umbra cuvintelor tale, tot ceea ce ai construit în interiorul lui devine un decor de teatru neînțeles. Principii, valori sau inhibiții, concepte pe care tu le pierzi în marea gândurilor al căror control nu îl ai.  Cauți echivalentul iubirii în forme goale, te pierzi în obscuritatea sensurilor, căutând un infinit pierdut.

Tu, un străin al cărui corp s-a alungit sub lumina mea, fumând singurătatea și stingând rătăcirea de peretele pe care eu l-am construit în fața lumii. Ai ars idei înalte, cu mintea adâncită în buzunarul drept. Părăsești lumina pentru a intra în întunericul ignoraței, invins de frică și de normalitate, de himere pe care tu le-ai format.