Ceai și nu

În timp ce-mi răceam ceaiul, gândurile mi se plimbau printre aburii zilelor trecute. Cu fiecare minut, în mine fierbea dorul, îmi era sete de valurile sălbatice de atingeri, de fiorul rece al necunoscutului. Sorb încet, fără să-mi deranjez spuma de „oh” sau să-mi amestec vânturile de „ce-aș”. Aș promite că am să stau și am să învăț să tu, dar ce-mi doresc este dincolo de fiecare nu.

Îmi mai torn o cană de timp în ceai și las să se scufunde în ea tot ce-aș fi numit, înainte de ea, rai.

Lasă un răspuns

3 + 4 =