Beat, dar cu bun-simț la Neversea

Cu marea-n suflet și valuri în minte am plecat joia trecută spre Neversea. Mi-am ascuns iubirea-n spumă și-n nisip, sub vibrația emoțiilor strânse-n mine, iar cele trei nopți au fost o explozie de energie. L-am văzut cum iese dintre ape, cum urcă spre cer, fugind spre ea și rămânând cu mine, cum îmi mângâie timid pielea, iubit de zâmbete și urât de lacrimi. L-am văzut cum aduce sfârșitul, obligând începuturi, cum renunțarea devenea cu el o prelingire a simțirilor, o euforie cu urme de durere.

Prinsă-n gânduri și-n dorințe am plecat în a doua dimineață spre autobuz, fără să acord atenție exteriorului, doar eu și furtuna mea. Atât de neatentă încât nu am realizat faptul că unul dintre lei se ridicase să îmi cedeze locul. M-am așezat dupa ce a reușit să mă scoată din universul meu, iar drumul l-am parcurs împreună, el sprijinit de scaun și de bară, iar eu ancorată în realitate de grija pe care i-am purtat-o până la coborâre. Îi mulțumesc pentru momentele în care a reușit să mă fure și să mă plaseze în realitate, lui și Soarelui!

Lasă un răspuns

4 + 1 =