Sub pat

Sub pat

Când ești mic, te temi de tot ce s-ar putea ascunde sub pat. Fricile au forme conturate, culori aprinse și dinți ascuțiți. Au o lume proprie, unde caramelele topite și bombonicile mentolate se lipesc în voie, într-un castel cu porți de fier. Însă totul este perfect, atât timp cât nu privești spre ele și nu-ți lași degetele să se strecoare din pătură.

Pe măsură ce crești, conturul se pierde, iar imaginea devine neclară. Începi să aduni tot felul de concepte abstracte, a căror asimiliare pare să fie imposbilă, așa că împachetezi totul într-o șosetă trecută de vreme, îi faci un nod și o îndeși cât mai adânc, în marea de zahăr ars.

Doar că locul acela nu îți aparține ție, iar timpul trece și șosetele sunt roase, caramelele se scurg, iar bomboanele mentolate se sparg. Lemnul începe să scârțâie, podeaua să se crape, iar pereții închid ochii și își astupă urechile, ori de câte ori începi să le vorbești.

Nu e târziu niciodată să începi să repari, iar dacă tu nu te auzi, cere să fii ascultat. Ai fi surprins de lucrurile care se ascund chiar sub pat. Să fii ajutat este o superputere a ta, pe care nu te învață nimeni să o accepți sau să o folosești într-un mod sănătos.

Am fost, în weekend, la Color the Village și sunt recunoscătoare oamenilor care mi-au permis să-mi umplu sufletul cu energia găsită printre scândurile caselor. M-am uitat și sub pat, însă părea că tanti Anastasia își măturase, periodic, gândurile.

Normal

Normal

În interiorul meu, mă izbesc de forme stranii, de idealuri ascuțite și de cuvinte înghițite. Ți-aș fi spus, dacă ai fi ascultat. Suntem decor într-o lume goală, iar vântul rece ne crapă fiecare strat de valori sau principii, lăsând în urmă o piele a normalității absurdă, pe care o purtăm conștiincioși.

Un cer al sigurătății se varsă în apele agitate ale așteptării. Nimic nu ne mai cheamă și nici nu ne mai îndeamnă, doar pentru că nu știm să ne mai auzim. Infinitul albastru nu este întrerupt decât de o linie subțire a visării, de scurtele momente în care iubim, în care ne aplecăm unul spre celălalt. 

M-aș fi plimbat prin tine, un timp, dacă am fi reușit să fim prezenți, dacă ți-ai fi lăsat ochii deschiși și degetele relaxate. Acum, am să mai stau aici, cu expresii anormale, cu emoții neacceptate și judecate de o societate uniform pustiită.

Între linii

Între linii

Știți teama mea de alegeri, anxietatea dată nu de necunoscut, ci de pierderea unei perspective, a poveștii pe care nu o voi mai afla niciodată. Curiozitatea de a descoperi complexitatea lucrurilor din jurul meu, de a urmări liniile, acoperindu-le cu mine, depășind contururi este vinovată, de fapt. 

Mi-am dorit, uneori cu zâmbetul pe buze, alteori cu lacrimi în ochi, unori aprinsă de nesiguranță, să nu mai fiu eu cea care alege. Nu pentru mine, ci pentru noi. Știam, însă, că nu mă voi lăsa niciodată purtată de alergea ta. Orice încercare de a mă face să sar o gură de aer a fost doar o adiere, care n-ar fi putut schimba nimic în universul meu.   

În ultima perioadă, am spus de multe ori „facem cum vrei tu”, iar de fiecare dată, privirea mea pierdută mă purta către momentele în care mi-am dorit tot ce am povestit. Nu am făcut acest nimic pentru că nu mi-a păsat sau pentru că am renunțat, ci pentru că fiecare luptă purtată m-a împins între linii. 

Sunt aici, suspendată între forme, uitându-mă la mine. Aș vrea să te strig, să-mi întinzi mâna și să mă ridici, să mergem pe linia pe care o alegi tu, dar știm deja că nu voi face asta. Rămân aici. Atunci când corpul îmi va pleca, indiferent în ce direcție se va îndrepta, voi fi eu, cu frici asumate, cu gânduri încâlcite și cu un haos pe care-l port pe liniile independeței*.

*iluzie a puterii, conține singurătatea unui căutător sau suferința unui neînțelegător

Creative Mornings

Creative Mornings

Diminețile mele sunt creative doar atunci când prelungesc o noapte de călătorii aprinse, atunci când îmi adâncesc respirația și-mi răcesc urmele, iar anxietatea reprezintă una dintre miile de părți din mine care se opun existenței în lipsa extremelor. Le caut și mă hrănesc cu ele, așa cum fac, de fapt, cu orice emoție intensă.

M-am trezit și am amestecat evenimentul CreativeMornings Timisoara într-o cafea cu voce puternică. Am apreciat calitatea vorbitorului, dar și entuziasmul oamenilor din jurul meu. Nu am interacționat prea mult, sunt destul de prinsă în mintea mea, întrebări și decizii. Aleg, în ultimul timp, să-mi amplific sau chiar să-mi creez anumite stări de una singură, prefer timpul petrecut cu mine și-mi pregătesc propriile explozii. Chiar și așa, îmi era dor de evenimentele conturate în jurul ascultătorilor, de zâmbetele calde și de privirile căutătoare.

Nu am aflat noutăți despre anxietate, poate pentru că iubesc să o trăiesc pe a mea, dar am descoperit oameni care cred într-un viitor frumos. Mai mult, oameni care construiesc, în prezent, frumos, privind cu încredere spre viitor. M-am bucurat, dar nu cu gândul la viitor, ci la acel moment. Uneori e bine și să fii.

Nu sunt vinovată

Nu sunt vinovată

Obișnuiam să mă las urmărită de prezența fiecărei persoane care pleca din viața mea, copleșită de vină sau de întrebări. Aveam flashbackuri fie cu fraze care poate nu ar fi avut un înțeles aparte, fie de momente a căror structură prindea viață. Deși conștientizam faptul că mintea mea amplifică fiecare legătură și, de multe ori, distorsionează realitatea, nu încercasem neapărat să găsesc o soluție.

Am plecat din România cu o întrebare a cărei prezență s-a amplificat pe parcursul timpului petrecut aici. Încercând să îmi dau seama dacă ignoranța mă caracterizează, am reușit să separ anumite aspecte pe care, personal, le pot identifica drept fapte care stau în spatele acestei aparențe. Îmi era frică să renunț la ceea ce am, la oameni mai ales, dar în același timp le conturam o imagine ideală pe care mi-o impun și mie. Nu ieșeam din medii toxice, dezvoltând ambiția de a lupta pentru diferite lucruri sau persoane, un proces epuizant. Nu aș face nimic diferit, mereu am fost mulțumită de ceea ce sunt, în diferite momente ale evoluției mele, doar că acum sunt într-un moment în care mă schimb și în care încerc să fiu conștientă de modul în care o fac.

O persoană care a avut un impact mare asupra mea în ultima perioada este Niels, de aceea spun că, în acest moment, cultura olandeză mă influențează. Cum am precizat în ultimul articol, în Olanda este interzis să nu ai o opinie, iar fiecare discuție pe care o purtam cu el era animată de automatismul lui de a mă întreba ce părere am. În primele zile am crezut că este doar o strategie de comunicare, un mod de a verifica dacă avem o conexiune încă stabilă sau dacă mai sunt interesată de ceea ce spune. Dar întrebarea aceasta m-a făcut ca de fiecare dată când dezbăteam un subiect să pătrund mai adânc și să mă identific cu situația respectivă.

Într-una dintre discuții am precizat faptul că mi se pare incorect să leg relații, în momentul în care eu nu știu ce vreau sau cine sunt, iar el a venit cu o completare. Este incorect să faci acest lucru, dacă nu le spui oamenilor din jurul tău despre acest aspect. Având în minte cuvintele lui, nu mă mai simt vinovată pentru plecarea oamenilor din viața mea, nu mă mai dor fraze sau momente, nici imagini sau așteptări trecute.

Beat, dar cu bun-simț la Neversea

Beat, dar cu bun-simț la Neversea

Cu marea-n suflet și valuri în minte am plecat joia trecută spre Neversea. Mi-am ascuns iubirea-n spumă și-n nisip, sub vibrația emoțiilor strânse-n mine, iar cele trei nopți au fost o explozie de energie. L-am văzut cum iese dintre ape, cum urcă spre cer, fugind spre ea și rămânând cu mine, cum îmi mângâie timid pielea, iubit de zâmbete și urât de lacrimi. L-am văzut cum aduce sfârșitul, obligând începuturi, cum renunțarea devenea cu el o prelingire a simțirilor, o euforie cu urme de durere.

Prinsă-n gânduri și-n dorințe am plecat în a doua dimineață spre autobuz, fără să acord atenție exteriorului, doar eu și furtuna mea. Atât de neatentă încât nu am realizat faptul că unul dintre lei se ridicase să îmi cedeze locul. M-am așezat dupa ce a reușit să mă scoată din universul meu, iar drumul l-am parcurs împreună, el sprijinit de scaun și de bară, iar eu ancorată în realitate de grija pe care i-am purtat-o până la coborâre. Îi mulțumesc pentru momentele în care a reușit să mă fure și să mă plaseze în realitate, lui și Soarelui!

Belgrad, semnificaţii şi memorii

Fiecare poveste se formează în jurul oamenilor cu care le trăieşti. Deşi nu am reuşit să plecăm la mare, ne-am bucurat de soare şi am descoperit un oraş nou, Belgrad. Cunoşteam faptul că sârbii sunt minunaţi prin prisma prieteniilor pe care le-am legat încurajând aceeaşi echipă de rugby, dar, cu toate acestea, am rămas surprinsă de intensitatea energiei pozitive pe care acest loc o emană.

Dimineaţă şi totuşi fericire, spun asta pentru că nici eu, nici Anca sau Alexandra nu funcţionăm cum trebuie în prima parte a zilei, iar aventura noastră a început la 8:00. Am plecat cu etuziasmul de a descoperi momente şi de a forma amintiri, triumfătoare în prima luptă, aceea împotriva somnului, pe care Sandi şi Andreea au pierdut-o.

După un drum scurtat de emoţii şi dorinţe, am reuşit să parcăm maşina (Anca a reuşit, marcând încă o victorie a trio-ului nostru) şi am pornit spre Cetatea Belgradului. Privirea ne alerga printre zidurile dure, iar mintea se pierdea, odată cu râul Sava, în Dunăre. Un peisaj animat de zâmbetele oamenilor prezenţi şi ale cărui forme creşteau sub conştiinţa fiecărui narator.

Ne-am despărţit cu greu de acest loc şi am pornit pe străduţele înguste către centru. În fiecare oraş zona pietonală ascunde esenţa, comorile oamenilor şi pasiunile, iar eu am dezvoltat plăcerea de a captura acest crâmpei de viaţă. Belgradul dezvoltă semnificaţii prin artă, prin simbolurile la care toţi avem acces, prin întâmplările pe care le conturează deschis, sub ochii curioşi ai lumii.

Am trecut pe lângă terase colorate, pe lângă gelaterii şi magazine, locuri în care fericirea transforma timpul în infinit, iar infinitul în memorii. Ne-am oprit la Jazz Café, alegere pe care am facut-o destul de uşor, pentru pastele vegetariene şi muzică. Muzica nu a fost conform tematicii, dar mâncarea a fost bună şi oamenii frumoşi. Nu puteam să ne despărţim de acest loc fără să încercăm îngheţata. Am ales Ice Box, recunosc, pentru ambalaj şi concept.

După ce am bifat zona pietonală, ne-am continuat drumul către Catedrala Sfântul Sava care este încă în renovare. La întoarcele am mers către Parlament, un loc încărcat emoţional puternic. Cuvintele sunt nesemnificative în faţa durerii acestui popor, dar curajul de a-şi afişa povestea este, cred eu, un mod de a schimba lumea.

Ne-am întors acasă vibrând în faţa unei culturi noi şi iubind oamenii. Suntem frumoşi, iar faptul că suntem împreună ne dă putere în faţa oricărui obstacol. Să ducem lupte în aventuri ale minţii şi ale sufletului, iar dincolo de acestea să ne zâmbim nelimitaţi de timp. Istoria nu se repetă, doar durerea memoriilor ei.

Hamlet, tragedie actuală

Sursă: http://ro.tntimisoara.com/hamlet/

Duminica trecută am trăit povestea lui Hamlet tradusă şi remixată de către Ştefan Peca, la Teatrul Naţional Timişoara. Am pătruns într-o lume în care conştiinţa se luptă cu realitatea, cu fapte a căror explicaţie este plătită cu durere şi suferinţă încununată de lăsarea întunericului peste întregul regat.

Povestea conflicului dintre tânărul a cărui minte tinde către valori puternice şi o lume a mediocrităţii, lipsită de scrupule şi impasibilă în faţa consecinţelor faptelor este actuală, atât de actuală încât fiecare cuvânt loveşte puternic chipurile tinerilor prezenţi în sală. Un mesaj atât de puternic, conturat pe muzica celor de la Subcarpaţi, formează idei care sparg tăcerea surdă a indiferenţei.

Am tremurat atunci câd vocea fantomei stingea strigătul lui Hamlet, atunci când privirea rece a reginei se pierdea în lumina dură a decorului, dar mai ales atunci când războiul dus pe scenă trecea în mine. Astfel de momente sunt greu de descifrat, iar singurul lucru pe care îl pot adăugaa este faptul că această piesă este o experienţă de neratat!

Energia unui weekend plin

Deși e vineri seara, iar în cluburile din Timișoara sunt evenimente interesante, inclusiv concert Vama, scriu acest articol de pe canapeaua prietenei mele, Georgiana. Weekendul acesta se întâmplă lucruri frumoase, iar trei dintre ele ne implică în mod direct – extragerea concurenților Slăbești și „Câștigi cu Smartfit ”, barajul european la rugby și Timotion.

Cu toată agitația din jurul nostru, astăzi am avut o zi bună, una pe care o așteptam de ceva timp și de care aveam nevoie pentru a-mi calma furtuna interioară. A ieșit soarele, iar eu m-am trezit lângă un om special, ceea ce mi-a dat energie să îmi continui întreaga zi. Nu vorbesc despre acel personaj idilic, ci despre Anca (#morethanfamily).

Am pornit pe drum cu o cafea dublă și fără zahăr, care parcă a stimulat soarele să lumineze întunericul ceștii mele și mai tare și am ajuns la lucru, unde m-au izbit zâmbetele colegilor mei energici (bonusul de a lucra într-o sală de fitness, energia este fără limite).

Sursa foto: https://www.facebook.com/rugbytimisoara/?ref=bookmarks

După o perioadă destul de grea, timpul s-a oprit pentru mine, am simțit parcă mai intens fiecare cuvânt și am râs mai apăsat și mai atentă la ceea ce înseamnă pentru mine alegerile pe care le-am făcut în ultimul timp. Cum am spus, din viața mea au plecat oameni. Oameni pe care în ultimele zile i-am căutat în gânduri și momente, tânjind dupa memorii. Atunci când iți e dor de amintiri, de fapt, îți e dor de trecut și nu de persoanele care ți-au conturat trecutul.

M-am mobilizat și am ales să împart cu Georgiana unele dintre lucrurile care mă fac fericită, nu doar cafeaua sau dulciurile. Am plecat spre stadion unde aveau loc repetițiile pentru meciul de mâine. Am împărtășit emoția de a străbate intrarea jucătorilor, chiar și așa, fără jucători, sunt mereu entuziasmată de acea senzație. Am pus la punct ultimele detalii ale momentului nostru și ne-am întors la sală, unde am continuat să lucrăm, bucurându-ne de noi.

Am avut un antrenament intens, motivate de muzică bună pe care, amândouă, o legăm de momente și emoții, iar acum ne bucurăm de un film cu un ochi, iar cu celălalt completăm liste și scriem articole. În tot haosul acesta, am găsit momente de fericire, clipe în care mă bucur de existența oamenilor frumoși.

În altă ordine de idei, cele trei evenimente de care am amintit mai sus se desfășoară în prima jumătate a zilei, ceea ce înseamnă că seara suntem la teatru. Duminică se joacă, la Teatrul Național Timișoara, „Hamlet”, o piesă realizată în colaborare cu Subcarpați.

Shopping City Timișoara a aniversat un an

Shopping City a aniversat un an de activitate, eveniment de care m-am bucurat alături de oameni importanți mie. În articolul anterior am precizat că schimbările din viața mea au determinat și o creștere a numărului de oameni care au intrat sau au ieșit din aceasta.

Încrederea în oamenii din jurul tău construiește, de fapt, încrederea în tine. Deși ultima perioadă mi-a arătat că lumea reală nu se suprapune întru totul principiilor și valorilor mele, am ajuns să găsesc persoane alături de care emoțiile nu necesită control, iar limitele fricii sunt sparte de zâmbete calde.

Estera mi-a fost colegă, folosesc timpul trecut pentru că acum îmi este prietenă. Ceea ce o caracterizează este frumusețea, cea interioară, sclipirea din priviri atunci când crede în proiecte și entuziasmul cu care își conturează fiecare viziune. Estera iubește. Ea nu se iubește doar pe sine, ci iubește provocările, acțiunea, dar mai ales oamenii. Întreaga sa energie se concentrează acum pe dezvoltarea proiectelor cofetăriei Andalusia, cofetărie cu ale cărei prăjituri am făcut cunoștință cu ocazia acestei aniversări.

Expresia pe care o aveam, gândindu-mă la prăjituri, în timp ce Estera încerca să îmi facă poze este tot ce pot adăuga atunci când vine vorba despre dragostea mea pentru dulciuri. Deși încerc să am un stil de viață sănătos, Andalusia oferă iubire în ambalaje colorate, iar pentru mine este imposibil să o refuz.

Ceea ce mă caracterizează pe mine este faptul că sunt o mare de emoții, iar atunci când vine vorba de a iubi ceva, fiecare parte a corpului și a minții mele îmi strigă fericirea. Aș vrea să prelugesc perioada aceea cât mai mult, fără să răspund întrebărilor oamenilor care parcă diminuează intensitatea. Nu ați simțit niciodată că emoțiile își pierd esența atunci când sunt explicate?

De data aceasta o să împărtășesc aceste trăiri. Iubesc cheesecakeul, îl iubesc pentru că biscuiții îmbrățișează o cremă cu o consistență perfectă, iar dulcele este nuanțat de gusturi pline de arome. Am descoperit orașul acesta în căutarea cheesecakeului perfect. Ar fi greu să fac un top, dar leg fiecare rețetă încercată de momente speciale, iar acum de oameni speciali.

Shopping City Timișoara a aniversat un an, iar eu am conturat amintiri noi și am făcut legături. Specifice mie sunt aceste legături, acele elemente care te ajută să te bucuri dublu de ceea ce iubești, fiecare emoție fiind amplificată de o a doua trăire. Îi doresc Esterei multe culori în forme cât mai variate și aventuri nesfârșite, iar celor de la Shopping City o activitate înfloritoare!