Sub pat

Când ești mic, te temi de tot ce s-ar putea ascunde sub pat. Fricile au forme conturate, culori aprinse și dinți ascuțiți. Au o lume proprie, unde caramelele topite și bombonicile mentolate se lipesc în voie, într-un castel cu porți de fier. Însă totul este perfect, atât timp cât nu privești spre ele și nu-ți lași degetele să se strecoare din pătură.

Pe măsură ce crești, conturul se pierde, iar imaginea devine neclară. Începi să aduni tot felul de concepte abstracte, a căror asimiliare pare să fie imposbilă, așa că împachetezi totul într-o șosetă trecută de vreme, îi faci un nod și o îndeși cât mai adânc, în marea de zahăr ars.

Doar că locul acela nu îți aparține ție, iar timpul trece și șosetele sunt roase, caramelele se scurg, iar bomboanele mentolate se sparg. Lemnul începe să scârțâie, podeaua să se crape, iar pereții închid ochii și își astupă urechile, ori de câte ori începi să le vorbești.

Nu e târziu niciodată să începi să repari, iar dacă tu nu te auzi, cere să fii ascultat. Ai fi surprins de lucrurile care se ascund chiar sub pat. Să fii ajutat este o superputere a ta, pe care nu te învață nimeni să o accepți sau să o folosești într-un mod sănătos.

Am fost, în weekend, la Color the Village și sunt recunoscătoare oamenilor care mi-au permis să-mi umplu sufletul cu energia găsită printre scândurile caselor. M-am uitat și sub pat, însă părea că tanti Anastasia își măturase, periodic, gândurile.

Lasă un răspuns

3 + 2 =