SIMULTAN auzit

Ai crede că auzim cu toții același lucru, că sunetul pașilor ne este cunoscut tuturor, că păsările ne vorbesc aceeași limbă fără înțeles, iar că tăcerea reprezintă, pentru noi toți, nimicul. Însă îți scapă și ție, îmi scapă și mie. Sunt ritmuri cărora nu le acordăm atenție, respirații pe care le sărim, clipiri întrerupte și pene pe care le lăsăm să cadă fără prea mult caz.

SIMULTAN Festival îndrăznește să facă auzite zgomote care ne traversează mintea, de multe ori, în secret. Îți oferă un loc în care să stai comod, un punct din care poezia să-ți apară așa cum este, ascuțită și îmbrăcată în negru sau rotundă și goală, reușind să aprindă lumina treptat, doar cât să îți pună în față cuvinte nevăzute sau frânturi din lume, prinse în casete uitate. Dacă ai crezut, chiar și pentru o secundă, că tehnologia îți omoară simțurile, află că puterea doar tu o ai. Acolo, întins pe jos, o simți. 

Când totul se stinge și te ridici, sunetul zboară spre cer. Poți să-l vezi cum se împrăștie și cum intră înapoi în formele sale, fără să lase urme. Poate dacă ar lăsa, am fi mai implicați. Altfel, avem doar o umbră, care ne însoțește în fiecare moment și pe care o observăm rar, în momentele în care ne eliberăm de lumina obișnuită, cum a fost la SIMULTAN Festival.



Lasă un răspuns

1 + 5 =