SIMULTAN auzit

SIMULTAN auzit

Ai crede că auzim cu toții același lucru, că sunetul pașilor ne este cunoscut tuturor, că păsările ne vorbesc aceeași limbă fără înțeles, iar că tăcerea reprezintă, pentru noi toți, nimicul. Însă îți scapă și ție, îmi scapă și mie. Sunt ritmuri cărora nu le acordăm atenție, respirații pe care le sărim, clipiri întrerupte și pene pe care le lăsăm să cadă fără prea mult caz.

SIMULTAN Festival îndrăznește să facă auzite zgomote care ne traversează mintea, de multe ori, în secret. Îți oferă un loc în care să stai comod, un punct din care poezia să-ți apară așa cum este, ascuțită și îmbrăcată în negru sau rotundă și goală, reușind să aprindă lumina treptat, doar cât să îți pună în față cuvinte nevăzute sau frânturi din lume, prinse în casete uitate. Dacă ai crezut, chiar și pentru o secundă, că tehnologia îți omoară simțurile, află că puterea doar tu o ai. Acolo, întins pe jos, o simți. 

Când totul se stinge și te ridici, sunetul zboară spre cer. Poți să-l vezi cum se împrăștie și cum intră înapoi în formele sale, fără să lase urme. Poate dacă ar lăsa, am fi mai implicați. Altfel, avem doar o umbră, care ne însoțește în fiecare moment și pe care o observăm rar, în momentele în care ne eliberăm de lumina obișnuită, cum a fost la SIMULTAN Festival.



Ivy și Mary Celeste

Ivy și Mary Celeste

Urmam linia albă, care se desprindea sigură din asfaltul ars de căldura zilelor de vară. Întunericul se continua, îmbrățișându-mi corpul, deranjat doar de pielea mea albă și de părul blond prin care vânturi blânde își treceau suflarea. Nu era o seară tristă, mă despărțisem de prietenii mei zâmbind și plecasem, singură, către un loc din a cărui așteptare făceam parte. Cu toate acestea, atmosfera era apăsătoare și încărcată de valurile ce mi se izbeau de colțurile minții. 

Mergeam absentă, nu mă deranja ecoul vocilor și nici prezența muzicii. Îmi imaginam că supravegheam de undeva de sus poveștile lor, ale tuturor celor care fac parte din vară. Am ajuns la intrare și-mi amintesc că am primit un zâmbet larg. Nu știu cum arăta cel care mi-a pus brățara de acces, dar știu că-mi vorbea în timp ce făcea asta și vocea lui a spart ceva în jurul meu. Am rămas în spatele lui, așteptând să-mi întâlnesc prietena, cred că tot el a adunat urmele vorbelor sale, nici asta nu-mi mai amintesc.

Dansam zâmbind lângă apă, lipsită de gânduri, reușind să fac firul realității să se dizolve. Nu știu cât va dura vara aceasta, dar m-am bucurat de un moment perfect. L-am prins în corabia aceea goală, dezbrăcată de culori și de simțuri și l-am convins să te aștepte la Undertheivy Timisoara. Deși părea că am oprit timpul pentru a-l privi, portocaliul dimineții schimba deja lumea. I-am zâmbit, ca de obicei, însă nu am rămas în orele acelea. Am vrut să mă bucur, în continuare, de întuneric. Am adormit.

Fotografia îi aparține lui George Noroc, pe care îl găsiți pe: https://www.facebook.com/iarnapeulita/

Creative Mornings

Creative Mornings

Diminețile mele sunt creative doar atunci când prelungesc o noapte de călătorii aprinse, atunci când îmi adâncesc respirația și-mi răcesc urmele, iar anxietatea reprezintă una dintre miile de părți din mine care se opun existenței în lipsa extremelor. Le caut și mă hrănesc cu ele, așa cum fac, de fapt, cu orice emoție intensă.

M-am trezit și am amestecat evenimentul CreativeMornings Timisoara într-o cafea cu voce puternică. Am apreciat calitatea vorbitorului, dar și entuziasmul oamenilor din jurul meu. Nu am interacționat prea mult, sunt destul de prinsă în mintea mea, întrebări și decizii. Aleg, în ultimul timp, să-mi amplific sau chiar să-mi creez anumite stări de una singură, prefer timpul petrecut cu mine și-mi pregătesc propriile explozii. Chiar și așa, îmi era dor de evenimentele conturate în jurul ascultătorilor, de zâmbetele calde și de privirile căutătoare.

Nu am aflat noutăți despre anxietate, poate pentru că iubesc să o trăiesc pe a mea, dar am descoperit oameni care cred într-un viitor frumos. Mai mult, oameni care construiesc, în prezent, frumos, privind cu încredere spre viitor. M-am bucurat, dar nu cu gândul la viitor, ci la acel moment. Uneori e bine și să fii.

Hamlet, tragedie actuală

Sursă: http://ro.tntimisoara.com/hamlet/

Duminica trecută am trăit povestea lui Hamlet tradusă şi remixată de către Ştefan Peca, la Teatrul Naţional Timişoara. Am pătruns într-o lume în care conştiinţa se luptă cu realitatea, cu fapte a căror explicaţie este plătită cu durere şi suferinţă încununată de lăsarea întunericului peste întregul regat.

Povestea conflicului dintre tânărul a cărui minte tinde către valori puternice şi o lume a mediocrităţii, lipsită de scrupule şi impasibilă în faţa consecinţelor faptelor este actuală, atât de actuală încât fiecare cuvânt loveşte puternic chipurile tinerilor prezenţi în sală. Un mesaj atât de puternic, conturat pe muzica celor de la Subcarpaţi, formează idei care sparg tăcerea surdă a indiferenţei.

Am tremurat atunci câd vocea fantomei stingea strigătul lui Hamlet, atunci când privirea rece a reginei se pierdea în lumina dură a decorului, dar mai ales atunci când războiul dus pe scenă trecea în mine. Astfel de momente sunt greu de descifrat, iar singurul lucru pe care îl pot adăugaa este faptul că această piesă este o experienţă de neratat!

Shopping City Timișoara a aniversat un an

Shopping City a aniversat un an de activitate, eveniment de care m-am bucurat alături de oameni importanți mie. În articolul anterior am precizat că schimbările din viața mea au determinat și o creștere a numărului de oameni care au intrat sau au ieșit din aceasta.

Încrederea în oamenii din jurul tău construiește, de fapt, încrederea în tine. Deși ultima perioadă mi-a arătat că lumea reală nu se suprapune întru totul principiilor și valorilor mele, am ajuns să găsesc persoane alături de care emoțiile nu necesită control, iar limitele fricii sunt sparte de zâmbete calde.

Estera mi-a fost colegă, folosesc timpul trecut pentru că acum îmi este prietenă. Ceea ce o caracterizează este frumusețea, cea interioară, sclipirea din priviri atunci când crede în proiecte și entuziasmul cu care își conturează fiecare viziune. Estera iubește. Ea nu se iubește doar pe sine, ci iubește provocările, acțiunea, dar mai ales oamenii. Întreaga sa energie se concentrează acum pe dezvoltarea proiectelor cofetăriei Andalusia, cofetărie cu ale cărei prăjituri am făcut cunoștință cu ocazia acestei aniversări.

Expresia pe care o aveam, gândindu-mă la prăjituri, în timp ce Estera încerca să îmi facă poze este tot ce pot adăuga atunci când vine vorba despre dragostea mea pentru dulciuri. Deși încerc să am un stil de viață sănătos, Andalusia oferă iubire în ambalaje colorate, iar pentru mine este imposibil să o refuz.

Ceea ce mă caracterizează pe mine este faptul că sunt o mare de emoții, iar atunci când vine vorba de a iubi ceva, fiecare parte a corpului și a minții mele îmi strigă fericirea. Aș vrea să prelugesc perioada aceea cât mai mult, fără să răspund întrebărilor oamenilor care parcă diminuează intensitatea. Nu ați simțit niciodată că emoțiile își pierd esența atunci când sunt explicate?

De data aceasta o să împărtășesc aceste trăiri. Iubesc cheesecakeul, îl iubesc pentru că biscuiții îmbrățișează o cremă cu o consistență perfectă, iar dulcele este nuanțat de gusturi pline de arome. Am descoperit orașul acesta în căutarea cheesecakeului perfect. Ar fi greu să fac un top, dar leg fiecare rețetă încercată de momente speciale, iar acum de oameni speciali.

Shopping City Timișoara a aniversat un an, iar eu am conturat amintiri noi și am făcut legături. Specifice mie sunt aceste legături, acele elemente care te ajută să te bucuri dublu de ceea ce iubești, fiecare emoție fiind amplificată de o a doua trăire. Îi doresc Esterei multe culori în forme cât mai variate și aventuri nesfârșite, iar celor de la Shopping City o activitate înfloritoare!