Semiîntuneric

Andreea Tiriplică23 martie 202027 martie 2020Leave a comment

Am părul prins într-un coc de noaptea trecută, ochelarii deja mi-au lăsat urme pe nas, iar spatele îmi este chinuit de spațiile inconfortabile, lipsite de atenția mea, neobișnuite cu prezența. Mă ridic încet, în semiîntuneric, mă întreb când a trecut ziua. În timp ce puneam ceaiul pe foc, un abur fierbinte îmi taie respirația. Am rămas nemișcată, încercând să expir un interior cuprins de nesiguranță.

Îmi lipesc fruntea de geam și las răceala sticlei să-mi umble prin piele. Cu ochii închiși, privesc o lume căreia nu îi aparțin, însă spre care mă îndrept fără a mă putea opune. Absorbită brutal, într-o mare de corpuri care-și caută locul, nu știu cum aș putea să respir din nou, nu văd cum aș putea să mă desprind și să merg mai departe. Îți simt mâna atingându-mă ferm pe spate, deschid ochii și mă întorc. Îmi spui apăsat:

-Am pus pe foc un ceai…

*Telefonul DepreHub (0800 0800 20) este disponibil non stop pentru conștientizare, informare și consiliere. Sănătatea minții tale nu trebuie neglijată, în niciun fel de context.

In LOVE

Între linii

Andreea Tiriplică24 noiembrie 201824 noiembrie 2018Leave a comment

Știți teama mea de alegeri, anxietatea dată nu de necunoscut, ci de pierderea unei perspective, a poveștii pe care nu o voi mai afla niciodată. Curiozitatea de a descoperi complexitatea lucrurilor din jurul meu, de a urmări liniile, acoperindu-le cu mine, depășind contururi este vinovată, de fapt.

Mi-am dorit, uneori cu zâmbetul pe buze, alteori cu lacrimi în ochi, unori aprinsă de nesiguranță, să nu mai fiu eu cea care alege. Nu pentru mine, ci pentru noi. Știam, însă, că nu mă voi lăsa niciodată purtată de alergea ta. Orice încercare de a mă face să sar o gură de aer a fost doar o adiere, care n-ar fi putut schimba nimic în universul meu.

În ultima perioadă, am spus de multe ori „facem cum vrei tu”, iar de fiecare dată, privirea mea pierdută mă purta către momentele în care mi-am dorit tot ce am povestit. Nu am făcut acest nimic pentru că nu mi-a păsat sau pentru că am renunțat, ci pentru că fiecare luptă purtată m-a împins între linii.

Sunt aici, suspendată între forme, uitându-mă la mine. Aș vrea să te strig, să-mi întinzi mâna și să mă ridici, să mergem pe linia pe care o alegi tu, dar știm deja că nu voi face asta. Rămân aici. Atunci când corpul îmi va pleca, indiferent în ce direcție se va îndrepta, voi fi eu, cu frici asumate, cu gânduri încâlcite și cu un haos pe care-l port pe liniile independeței*.

*iluzie a puterii, conține singurătatea unui căutător sau suferința unui neînțelegător

In LIVE, LOVE

În idei

Andreea Tiriplică24 iunie 2018Leave a comment

Despre perioadele din viața mea am scris, de obicei, după ce au trecut. Încerc, acum, aflată într-unul dintre momentele în care rătăcesc prin propria minte, mult prea prinsă de interior și prea puțin implicată în realțiile exterioare, să descriu cum e să reacționezi în vid. Nu știu să definesc anxietatea și nici conferințele sau workshop-urile pe această temă, la care particip cu fiecare ocazie, nu consider că oferă o imagine asupra acestui fenomen. Cel mai probabil, nici acest articol nu va fi relevant în găsirea răspunsurilor, ci doar pentru a susține o căutare continuă și faptul că normalitatea este ceva ce numai tu poți să definești.

În cazul în care încă nu știi cine sunt, sunt emoții. Am afirmat în repetate rânduri, faptul că nu sunt de acord cu a controla ceva ce te definește sau că, cel puțin, pentru mine nu funcționează. Nu știu dacă este bine sau nu, dar aș vrea să vorbesc despre altceva. Creativitatea este principalul atuu care îmi conturează, în acest moment, avantajul în mediul profesional. „Cum produci așa repede și așa creativ?” este o întrebare la care, în general, răspund cu un zâmbet. Nu știu dacă am un răspuns clar asupra sursei inspirației, însă știu că de fiecare dată când simt intens reușesc să ofer produsul emoțiilor mele lumii exterioare.

Cred că este un schimb, de fapt. Pentru toate momentele în care fug de el și-mi petrec timpul în realitatea mea, preluând informațiile și intesificând totul, jucându-mă cu mine, mulțumesc universului pentru toleranță și răbdare, prin intermediul ideilor sau reacțiilor. Ceea ce voaim să vă spun este că intensitatea aceasta este epuizantă, iar eu trec prin diferite perioade pe care le apreciez și care, în esență, îmi provoacă fericire. Reușesc, totuși, să mă moblizez, atunci când alte realități îmi solicită prezența. Altfel, pentru moment, aș vrea să-mi înțelegi privirea pierdută, să-ți lași buzele întredeschise, pentru fiecare gând ce-ți trece prin mine, iar liniștea să-mi fie spartă doar de atingeri de idei.

In LIVE

Creative Mornings

Andreea Tiriplică26 ianuarie 201829 decembrie 2018Leave a comment

Diminețile mele sunt creative doar atunci când prelungesc o noapte de călătorii aprinse, atunci când îmi adâncesc respirația și-mi răcesc urmele, iar anxietatea reprezintă una dintre miile de părți din mine care se opun existenței în lipsa extremelor. Le caut și mă hrănesc cu ele, așa cum fac, de fapt, cu orice emoție intensă.

M-am trezit și am amestecat evenimentul CreativeMornings Timisoara într-o cafea cu voce puternică. Am apreciat calitatea vorbitorului, dar și entuziasmul oamenilor din jurul meu. Nu am interacționat prea mult, sunt destul de prinsă în mintea mea, întrebări și decizii. Aleg, în ultimul timp, să-mi amplific sau chiar să-mi creez anumite stări de una singură, prefer timpul petrecut cu mine și-mi pregătesc propriile explozii. Chiar și așa, îmi era dor de evenimentele conturate în jurul ascultătorilor, de zâmbetele calde și de privirile căutătoare.

Nu am aflat noutăți despre anxietate, poate pentru că iubesc să o trăiesc pe a mea, dar am descoperit oameni care cred într-un viitor frumos. Mai mult, oameni care construiesc, în prezent, frumos, privind cu încredere spre viitor. M-am bucurat, dar nu cu gândul la viitor, ci la acel moment. Uneori e bine și să fii.