Fiecare poveste se formează în jurul oamenilor cu care le trăieşti. Deşi nu am reuşit să plecăm la mare, ne-am bucurat de soare şi am descoperit un oraş nou, Belgrad. Cunoşteam faptul că sârbii sunt minunaţi prin prisma prieteniilor pe care le-am legat încurajând aceeaşi echipă de rugby, dar, cu toate acestea, am rămas surprinsă de intensitatea energiei pozitive pe care acest loc o emană.
Dimineaţă şi totuşi fericire, spun asta pentru că nici eu, nici Anca sau Alexandra nu funcţionăm cum trebuie în prima parte a zilei, iar aventura noastră a început la 8:00. Am plecat cu etuziasmul de a descoperi momente şi de a forma amintiri, triumfătoare în prima luptă, aceea împotriva somnului, pe care Sandi şi Andreea au pierdut-o.
După un drum scurtat de emoţii şi dorinţe, am reuşit să parcăm maşina (Anca a reuşit, marcând încă o victorie a trio-ului nostru) şi am pornit spre Cetatea Belgradului. Privirea ne alerga printre zidurile dure, iar mintea se pierdea, odată cu râul Sava, în Dunăre. Un peisaj animat de zâmbetele oamenilor prezenţi şi ale cărui forme creşteau sub conştiinţa fiecărui narator.
Ne-am despărţit cu greu de acest loc şi am pornit pe străduţele înguste către centru. În fiecare oraş zona pietonală ascunde esenţa, comorile oamenilor şi pasiunile, iar eu am dezvoltat plăcerea de a captura acest crâmpei de viaţă. Belgradul dezvoltă semnificaţii prin artă, prin simbolurile la care toţi avem acces, prin întâmplările pe care le conturează deschis, sub ochii curioşi ai lumii.
Am trecut pe lângă terase colorate, pe lângă gelaterii şi magazine, locuri în care fericirea transforma timpul în infinit, iar infinitul în memorii. Ne-am oprit la Jazz Café, alegere pe care am facut-o destul de uşor, pentru pastele vegetariene şi muzică. Muzica nu a fost conform tematicii, dar mâncarea a fost bună şi oamenii frumoşi. Nu puteam să ne despărţim de acest loc fără să încercăm îngheţata. Am ales Ice Box, recunosc, pentru ambalaj şi concept.
După ce am bifat zona pietonală, ne-am continuat drumul către Catedrala Sfântul Sava care este încă în renovare. La întoarcele am mers către Parlament, un loc încărcat emoţional puternic. Cuvintele sunt nesemnificative în faţa durerii acestui popor, dar curajul de a-şi afişa povestea este, cred eu, un mod de a schimba lumea.
Ne-am întors acasă vibrând în faţa unei culturi noi şi iubind oamenii. Suntem frumoşi, iar faptul că suntem împreună ne dă putere în faţa oricărui obstacol. Să ducem lupte în aventuri ale minţii şi ale sufletului, iar dincolo de acestea să ne zâmbim nelimitaţi de timp. Istoria nu se repetă, doar durerea memoriilor ei.
