sms 137: dacă ziua de azi ar fi o mare/ aș înota cu tine în ea până la epuizare//
sms 137: dacă ziua de azi ar fi o mare/ aș înota cu tine în ea până la epuizare//
Shopping City a aniversat un an de activitate, eveniment de care m-am bucurat alături de oameni importanți mie. În articolul anterior am precizat că schimbările din viața mea au determinat și o creștere a numărului de oameni care au intrat sau au ieșit din aceasta.
Încrederea în oamenii din jurul tău construiește, de fapt, încrederea în tine. Deși ultima perioadă mi-a arătat că lumea reală nu se suprapune întru totul principiilor și valorilor mele, am ajuns să găsesc persoane alături de care emoțiile nu necesită control, iar limitele fricii sunt sparte de zâmbete calde.
Estera mi-a fost colegă, folosesc timpul trecut pentru că acum îmi este prietenă. Ceea ce o caracterizează este frumusețea, cea interioară, sclipirea din priviri atunci când crede în proiecte și entuziasmul cu care își conturează fiecare viziune. Estera iubește. Ea nu se iubește doar pe sine, ci iubește provocările, acțiunea, dar mai ales oamenii. Întreaga sa energie se concentrează acum pe dezvoltarea proiectelor cofetăriei Andalusia, cofetărie cu ale cărei prăjituri am făcut cunoștință cu ocazia acestei aniversări.
Expresia pe care o aveam, gândindu-mă la prăjituri, în timp ce Estera încerca să îmi facă poze este tot ce pot adăuga atunci când vine vorba despre dragostea mea pentru dulciuri. Deși încerc să am un stil de viață sănătos, Andalusia oferă iubire în ambalaje colorate, iar pentru mine este imposibil să o refuz.
Ceea ce mă caracterizează pe mine este faptul că sunt o mare de emoții, iar atunci când vine vorba de a iubi ceva, fiecare parte a corpului și a minții mele îmi strigă fericirea. Aș vrea să prelugesc perioada aceea cât mai mult, fără să răspund întrebărilor oamenilor care parcă diminuează intensitatea. Nu ați simțit niciodată că emoțiile își pierd esența atunci când sunt explicate?
De data aceasta o să împărtășesc aceste trăiri. Iubesc cheesecakeul, îl iubesc pentru că biscuiții îmbrățișează o cremă cu o consistență perfectă, iar dulcele este nuanțat de gusturi pline de arome. Am descoperit orașul acesta în căutarea cheesecakeului perfect. Ar fi greu să fac un top, dar leg fiecare rețetă încercată de momente speciale, iar acum de oameni speciali.
Shopping City Timișoara a aniversat un an, iar eu am conturat amintiri noi și am făcut legături. Specifice mie sunt aceste legături, acele elemente care te ajută să te bucuri dublu de ceea ce iubești, fiecare emoție fiind amplificată de o a doua trăire. Îi doresc Esterei multe culori în forme cât mai variate și aventuri nesfârșite, iar celor de la Shopping City o activitate înfloritoare!