În oraș

În oraș

Aș vrea, uneori, să opresc timpul, să pot să privesc zâmbetele calde, care mă îmbrățișează continuu, să-mi împletesc gândurile în atenția celor din jur sau să-mi aprind sufletul cu focul iubirii pe care o primesc neîncetat.

Plănuiam să scriu ieri, despre cum a mai trecut un an, însă mi-am dat seama că ce am avut, a și rămas. Sunt ei, prietenii mei vechi și noi, albastrul cerului care s-a scurs în apele agitate, vântul care mi-a înroșit obrajii, uneori cu atingeri reci și grăbite, alteori cu unele blânde și răbdătoare.

Vorbesc astăzi, despre timpul care urmează, despre cum îmi doresc aventuri și despre cum entuziasmul necontrolat al cunoașterii mă cheamă. Așezată în mijlocul orașului, îmi las mintea să plece desculță, să simtă nisipul fierbinte al unor plaje de visuri, pământul rece al pădurilor de idei pierdute, iarba fragedă a poveștilor îmbobocite.

Nimic nu ar fi la fel, nici curajul și nici ambiția, nici fericirea și nici pasiunea, dacă în jurul munților pe care îi urc, dacă după valurile pe care le sparg, nu ar fi o întreagă lume care mă ascultă și-mi întrerupe picarea.

Belgrad, semnificaţii şi memorii

Fiecare poveste se formează în jurul oamenilor cu care le trăieşti. Deşi nu am reuşit să plecăm la mare, ne-am bucurat de soare şi am descoperit un oraş nou, Belgrad. Cunoşteam faptul că sârbii sunt minunaţi prin prisma prieteniilor pe care le-am legat încurajând aceeaşi echipă de rugby, dar, cu toate acestea, am rămas surprinsă de intensitatea energiei pozitive pe care acest loc o emană.

Dimineaţă şi totuşi fericire, spun asta pentru că nici eu, nici Anca sau Alexandra nu funcţionăm cum trebuie în prima parte a zilei, iar aventura noastră a început la 8:00. Am plecat cu etuziasmul de a descoperi momente şi de a forma amintiri, triumfătoare în prima luptă, aceea împotriva somnului, pe care Sandi şi Andreea au pierdut-o.

După un drum scurtat de emoţii şi dorinţe, am reuşit să parcăm maşina (Anca a reuşit, marcând încă o victorie a trio-ului nostru) şi am pornit spre Cetatea Belgradului. Privirea ne alerga printre zidurile dure, iar mintea se pierdea, odată cu râul Sava, în Dunăre. Un peisaj animat de zâmbetele oamenilor prezenţi şi ale cărui forme creşteau sub conştiinţa fiecărui narator.

Ne-am despărţit cu greu de acest loc şi am pornit pe străduţele înguste către centru. În fiecare oraş zona pietonală ascunde esenţa, comorile oamenilor şi pasiunile, iar eu am dezvoltat plăcerea de a captura acest crâmpei de viaţă. Belgradul dezvoltă semnificaţii prin artă, prin simbolurile la care toţi avem acces, prin întâmplările pe care le conturează deschis, sub ochii curioşi ai lumii.

Am trecut pe lângă terase colorate, pe lângă gelaterii şi magazine, locuri în care fericirea transforma timpul în infinit, iar infinitul în memorii. Ne-am oprit la Jazz Café, alegere pe care am facut-o destul de uşor, pentru pastele vegetariene şi muzică. Muzica nu a fost conform tematicii, dar mâncarea a fost bună şi oamenii frumoşi. Nu puteam să ne despărţim de acest loc fără să încercăm îngheţata. Am ales Ice Box, recunosc, pentru ambalaj şi concept.

După ce am bifat zona pietonală, ne-am continuat drumul către Catedrala Sfântul Sava care este încă în renovare. La întoarcele am mers către Parlament, un loc încărcat emoţional puternic. Cuvintele sunt nesemnificative în faţa durerii acestui popor, dar curajul de a-şi afişa povestea este, cred eu, un mod de a schimba lumea.

Ne-am întors acasă vibrând în faţa unei culturi noi şi iubind oamenii. Suntem frumoşi, iar faptul că suntem împreună ne dă putere în faţa oricărui obstacol. Să ducem lupte în aventuri ale minţii şi ale sufletului, iar dincolo de acestea să ne zâmbim nelimitaţi de timp. Istoria nu se repetă, doar durerea memoriilor ei.

Himerele orașului

Sângerează orașul în umbra cuvintelor tale, tot ceea ce ai construit în interiorul lui devine un decor de teatru neînțeles. Principii, valori sau inhibiții, concepte pe care tu le pierzi în marea gândurilor al căror control nu îl ai.  Cauți echivalentul iubirii în forme goale, te pierzi în obscuritatea sensurilor, căutând un infinit pierdut.

Tu, un străin al cărui corp s-a alungit sub lumina mea, fumând singurătatea și stingând rătăcirea de peretele pe care eu l-am construit în fața lumii. Ai ars idei înalte, cu mintea adâncită în buzunarul drept. Părăsești lumina pentru a intra în întunericul ignoraței, invins de frică și de normalitate, de himere pe care tu le-ai format.