Ciudate sunt florile când cresc în jurul nostru, sălbatice și doritoare, dar prinse în noi doar muritoare. Îmi beam, azi, cafeaua, în eter, ca de obicei, gândindu-mă la imaginație, care, întâmplător, își gusta cuvintele.
Straniu sentiment mă curpinde, de drag și plecare, de aventură și strigare. Cu ea, imaginația, e greu să stai, te prinde în mări de cercuri și plimbări, în culori de apusuri și exprimări.
Neimportant, însă. Aș fi vrut doar să îi mulțumesc lui. Să nu uităm de floare!
Diminețile mele sunt creative doar atunci când prelungesc o noapte de călătorii aprinse, atunci când îmi adâncesc respirația și-mi răcesc urmele, iar anxietatea reprezintă una dintre miile de părți din mine care se opun existenței în lipsa extremelor. Le caut și mă hrănesc cu ele, așa cum fac, de fapt, cu orice emoție intensă.
M-am trezit și am amestecat evenimentul CreativeMornings Timisoara într-o cafea cu voce puternică. Am apreciat calitatea vorbitorului, dar și entuziasmul oamenilor din jurul meu. Nu am interacționat prea mult, sunt destul de prinsă în mintea mea, întrebări și decizii. Aleg, în ultimul timp, să-mi amplific sau chiar să-mi creez anumite stări de una singură, prefer timpul petrecut cu mine și-mi pregătesc propriile explozii. Chiar și așa, îmi era dor de evenimentele conturate în jurul ascultătorilor, de zâmbetele calde și de privirile căutătoare.
Nu am aflat noutăți despre anxietate, poate pentru că iubesc să o trăiesc pe a mea, dar am descoperit oameni care cred într-un viitor frumos. Mai mult, oameni care construiesc, în prezent, frumos, privind cu încredere spre viitor. M-am bucurat, dar nu cu gândul la viitor, ci la acel moment. Uneori e bine și să fii.
De câteva zile sunt în Ede, Olanda, loc în care voi fi până în decembrie, pentru un curs internațional de comunicare. Da, ar fi trebuit să fie Erasmus+, am avut în schimb multe surprize, plăcute sau mai puțin plăcute. Voi scrie un articol despre cum a evoluat încercarea mea de face parte din acest program, imediat după ce îmi fac o idee despre structura și conținutul orelor.
Cum am ajuns mai devreme, am avut timp să cunosc orașul, iar faptul că nu stau chiar în centrul acestuia a fost unul dintre elementele care au forțat oarecum explorarea. Deși am închiriat o cameră într-un loc apropiat de Universitate, am ajuns la marginea orașului, înconjurată de copaci și mure. Sfatul meu în aceste situații este să nu urmați întotdeauna puternicele cuvinte Google Maps, să nu vă panicați și să încercați și alte variante, asta pentru că în cea de-a doua zi am descoperit o ieșire spre gară și stația de autobuz, doar din curiozitate și din plăcerea de a sfida recomandările Google. Anarhiști în universul propriu, cam pe acest principiu funcționez de ceva timp. Să trăim periculos, refuzând ajutorul internetului.
Cum gătitul îmi întunecă întreaga existență, primele direcții au fost către cafenele care au și mâncare. Nu rețin numele tuturor locurilor în care am mâncat, dar un prânz pentru două persoane ajunge undeva la 20€. Nu pot spune că am dezvoltat o pasiune pentru mâncarea de aici, cel puțin momentan nu, dar având în vedere că nu mănânc carne, am găsit destul de ușor prânzuri echilibrate.
Două dintre lucrurile care mă fac să vibrez, pornind în mine emoții intense și energia unor amintiri puternice sunt cafeaua și ceaiul, ambele reprezintă motivul care mă face să plasez pe prima poziție cafeneaua Effe Anders.
Pentru prânz au doar salate și sandwichuri, dar cafeaua sau ceaiul ridică toată experiența la un nivel înalt.
Oamenii sunt minunați, zâmbitori și energici, iar dulciurile reușesc să încălzească orice adiere rece adusă de picurii de ploaie rupți din norii care animează perfecțiunea cerului.
Ede este un oraș plin de viață, cu un farmec aparte adus de arhitectură și de culorile aprinse ale naturii, de ploile care ard de nerăbdare să hrănească aspirațiile și dorințele unui întreg univers.
Acum doi ani am început să fac lucruri noi, departe de ceea ce mi-aş fi închipuit vreodată că voi face, iar aceste activităţi m-au modelat în aşa fel încât să nu am posibilitatea de a contura o imagine a mea în lipsa lor. Simt, în ultimul timp, nevoia de a schimba ceva, aşa că, în căutarea noilor provocări şi mult prea ataşată de proiectele pe care le am în desfăşurare pentru a trece peste ele, am plecat.
De această dată, am plecat în Budapesta, la 4:00 dimineaţa, după o sâmbătă liberă în care am ieşit din cameră doar pentru un video de susţinere pentru băieţi, finala Super Ligii fiind în următoarea zi. După aproape patru ore de mers cu maşina, destul de neplăcut pentru mine, fiecare parte a corpului meu striga după cafea. Nu, nu funcţionez fără, nu sunt drăguţă şi nu pot nici să mă gândesc în ce zi suntem, mi-am dat seama de acest lucru după ce i-am urat mătuşii mele mulţi ani fericiţi, deşi ziua ei a fost acum o lună, iar eu am fost prezentă la petrecere.
Alegem, de câte ori suntem într-un oraş căruia nu i-am cunoscut frumuseţea în toate formele sale, să pornim pe străduţe pe jos şi să transformăm traseul într-o întrecere a dorinţelor, sclipirilor şi umbrelor, pe care le strângem în momente speciale. Am bifat rapid, în căutarea minunatei cafele, trei poduri: Petőfi, Elisabeta şi Podul cu Lanţuri, iar după aceea ne-am îndreptat către pietonale. Fiind devreme, am găsit cu greu ceva deschis, dar aşa am descoperit un loc nou, altfel, probabil, am fi ales Hard Rock Cafe. Am băut o cafea şi am mâncat un super sandwich, pe care l-am ales cu greu dintr-un meniu vegetarian diversificat, la Anna Café.
Am stat destul de mult timp pe terasă, soarele ne îmbrăţişa din toate părţile, iar un astfel de moment, în care să pot opri cursa împotriva timpului şi să mă bucur de zâmbete, priviri şi cuvinte frumoase, nu am mai avut de mult timp. Cu energie am plecat mai departe, pe străduţe, către Bazilica Sfântul Ștefan. Unul dintre aspectele negative ale acestui oraş este faptul că plăteşti pentru a intra într-un lăcaş de cult, ceea ce, din punctul meu de vedere, este o problemă de mentalitate.
Parlamentul din Budapesta este rupt dintr-un alt univers, înconjurat de lavandă şi de lei, un simbol al puterii acestui stat, o clădire impozantă care se ridică pentru a apăra o ţară întreagă. O construcţie puternică, ale cărei simboluri şi semnificaţii sunt proiectate puternic în forme dure ce sunt temperate de privirile oamenilor care o admiră. Un loc în care ne-am rezervat câteva momente pentru a putea să ne bucurăm de ceea ce am descoperit.
Călătoria noastră nu s-a încheiat fără o vizită în partea veche a oraşului, unde am descoperit o Budapesta sfâşiată de ape şi legată de poduri, un oraş în care arhitectura se înalţă spre cer, iar florile sunt culorile unui suflet dur. Toate acestea de pe zidurile Bisericii Mátyás. Vibraţia unui oraş străbate un întreg, iar momentul în care emoţiile sunt materializate este apogeul frumosului.
