Nu sunt vinovată

Nu sunt vinovată

Obișnuiam să mă las urmărită de prezența fiecărei persoane care pleca din viața mea, copleșită de vină sau de întrebări. Aveam flashbackuri fie cu fraze care poate nu ar fi avut un înțeles aparte, fie de momente a căror structură prindea viață. Deși conștientizam faptul că mintea mea amplifică fiecare legătură și, de multe ori, distorsionează realitatea, nu încercasem neapărat să găsesc o soluție.

Am plecat din România cu o întrebare a cărei prezență s-a amplificat pe parcursul timpului petrecut aici. Încercând să îmi dau seama dacă ignoranța mă caracterizează, am reușit să separ anumite aspecte pe care, personal, le pot identifica drept fapte care stau în spatele acestei aparențe. Îmi era frică să renunț la ceea ce am, la oameni mai ales, dar în același timp le conturam o imagine ideală pe care mi-o impun și mie. Nu ieșeam din medii toxice, dezvoltând ambiția de a lupta pentru diferite lucruri sau persoane, un proces epuizant. Nu aș face nimic diferit, mereu am fost mulțumită de ceea ce sunt, în diferite momente ale evoluției mele, doar că acum sunt într-un moment în care mă schimb și în care încerc să fiu conștientă de modul în care o fac.

O persoană care a avut un impact mare asupra mea în ultima perioada este Niels, de aceea spun că, în acest moment, cultura olandeză mă influențează. Cum am precizat în ultimul articol, în Olanda este interzis să nu ai o opinie, iar fiecare discuție pe care o purtam cu el era animată de automatismul lui de a mă întreba ce părere am. În primele zile am crezut că este doar o strategie de comunicare, un mod de a verifica dacă avem o conexiune încă stabilă sau dacă mai sunt interesată de ceea ce spune. Dar întrebarea aceasta m-a făcut ca de fiecare dată când dezbăteam un subiect să pătrund mai adânc și să mă identific cu situația respectivă.

Într-una dintre discuții am precizat faptul că mi se pare incorect să leg relații, în momentul în care eu nu știu ce vreau sau cine sunt, iar el a venit cu o completare. Este incorect să faci acest lucru, dacă nu le spui oamenilor din jurul tău despre acest aspect. Având în minte cuvintele lui, nu mă mai simt vinovată pentru plecarea oamenilor din viața mea, nu mă mai dor fraze sau momente, nici imagini sau așteptări trecute.

Alegeri și necunoscut

Mă îndrept cu încredere către o experiență nouă, alegând schimbări de care, probabil, până în acest moment, m-aș fi ascuns în cel mai îndepărtat colț al minții mele, evitând să-mi dau răspunsuri sau chiar evitând să îmi pun întrebări. Nu renunț la un job sau la o activitate, cel puțin, eu nu privesc lucrurile așa. Renunț la părți din mine, îmi las în urmă forme ale energiei mele, emoții materializate în cele mai neobișnuite moduri. Plec dintr-un haos în care eu mi-am găsit echilibrul, dintr-o agitație pe care o iubesc și fără de care mă întreb ce o să devin.

La baza alergerii mele stă dorința de a-mi cunoaște limitele și de a le sparge, în spuma lor să mi se amestece gândurile, să mă înec în necunoscut, până la echilibru. Îmi doresc să mă descopăr, să cresc și să colorez în afara oricărui contur pe care îl găsesc, dând forme noi tuturor elementelor care mă compun. Nu încurajez mediocritatea, iar evoluția, în acest moment, îmi este necesară, momentele critice fiind, întotdeauna, oportunități de a te întâlni cu tine.

Privindu-mă pe mine în diferite etape ale traseului meu, realizez cât de mult m-au modelat aceste experiențe. Alegerile mele au fost mereu îndreptate către direcția total necunoscută, drum în care alternez între emoții intense, opuse sau similare, însă nuanțate. Fie că este vorba despre entuziasm, frică, iubire, agonie, toate alegerie mele îmi provoacă emoții care mă ridică, indiferent dacă, inițial, mă doboară. Frumos este să te pierzi între ape, dar aerul îți este necesar pentru a simți.

Plec în Olanda pregătită să trăiesc, indiferent de ceea ce o să mă aștepte. Dar da, plec cu durere, cu teamă, însă cu entuziasm și cu o nevoie de necunoscut care îmi spală mintea, stingând ceea ce arde, încă, în interiorul ei. Celor care m-au întrebat, le voi răspunde. Nu, nu voi uita și nu mă voi schimba, ci doar urmează să dezvolt ceea ce sunt deja. Nu voi uita pe nimeni, în interiorul meu fiecare om având câte o proiecție, fiecare amprentă fiind tatuată adânc sub exteriorul mult prea dur pentru a lăsa la vedere aceste lucruri.

Vibraţia oraşului Budapesta

Acum doi ani am început să fac lucruri noi, departe de ceea ce mi-aş fi închipuit vreodată că voi face, iar aceste activităţi m-au modelat în aşa fel încât să nu am posibilitatea de a contura o imagine a mea în lipsa lor. Simt, în ultimul timp, nevoia de a schimba ceva, aşa că, în căutarea noilor provocări şi mult prea ataşată de proiectele pe care le am în desfăşurare pentru a trece peste ele, am plecat.

De această dată, am plecat în Budapesta, la 4:00 dimineaţa, după o sâmbătă liberă în care am ieşit din cameră doar pentru un video de susţinere pentru băieţi, finala Super Ligii fiind în următoarea zi. După aproape patru ore de mers cu maşina, destul de neplăcut pentru mine, fiecare parte a corpului meu striga după cafea. Nu, nu funcţionez fără, nu sunt drăguţă şi nu pot nici să mă gândesc în ce zi suntem, mi-am dat seama de acest lucru după ce i-am urat mătuşii mele mulţi ani fericiţi, deşi ziua ei a fost acum o lună, iar eu am fost prezentă la petrecere.

Alegem, de câte ori suntem într-un oraş căruia nu i-am cunoscut frumuseţea în toate formele sale, să pornim pe străduţe pe jos şi să transformăm traseul într-o întrecere a dorinţelor, sclipirilor şi umbrelor, pe care le strângem în momente speciale. Am bifat rapid, în căutarea minunatei cafele, trei poduri: Petőfi, Elisabeta şi Podul cu Lanţuri, iar după aceea ne-am îndreptat către pietonale. Fiind devreme, am găsit cu greu ceva deschis, dar aşa am descoperit un loc nou, altfel, probabil, am fi ales Hard Rock Cafe. Am băut o cafea şi am mâncat un super sandwich, pe care l-am ales cu greu dintr-un meniu vegetarian diversificat, la Anna Café.

Am stat destul de mult timp pe terasă, soarele ne îmbrăţişa din toate părţile, iar un astfel de moment, în care să pot opri cursa împotriva timpului şi să mă bucur de zâmbete, priviri şi cuvinte frumoase, nu am mai avut de mult timp. Cu energie am plecat mai departe, pe străduţe, către Bazilica Sfântul Ștefan. Unul dintre aspectele negative ale acestui oraş este faptul că plăteşti pentru a intra într-un lăcaş de cult, ceea ce, din punctul meu de vedere, este o problemă de mentalitate.

Parlamentul din Budapesta este rupt dintr-un alt univers, înconjurat de lavandă şi de lei, un simbol al puterii acestui stat, o clădire impozantă care se ridică pentru a apăra o ţară întreagă. O construcţie puternică, ale cărei simboluri şi semnificaţii sunt proiectate puternic în forme dure ce sunt temperate de privirile oamenilor care o admiră. Un loc în care ne-am rezervat câteva momente pentru a putea să ne bucurăm de ceea ce am descoperit.

Călătoria noastră nu s-a încheiat fără o vizită în partea veche a oraşului, unde am descoperit o Budapesta sfâşiată de ape şi legată de poduri, un oraş în care arhitectura se înalţă spre cer, iar florile sunt culorile unui suflet dur. Toate acestea de pe zidurile Bisericii Mátyás. Vibraţia unui oraş străbate un întreg, iar momentul în care emoţiile sunt materializate este apogeul frumosului.

În viața mea au avut loc multe schimbări într-o perioadă relativ scurtă. Deși nu sunt un fan al acestora, am ajuns să mă bucur de tot ceea ce mi se întâmplă și să nu mă mai las ancorată în trecut de amintirea persoanelor sau activităților care nu mai fac parte din mine.

Încep prin a spune că am pierdut multe, am renunțat la mine pentru a mă ridica și pentru a crește. Am trecut prin primele momente în care identitatea mea se zdruncina sub evenimente recente, dar mai mult, momente în care trecutul nu mă lăsa să scap de frica prezentului. Am ales să încep acest proiect pentru siguranța pe care ți-o oferă orice activitate concepută, materializată și coordonată de către propria persoană.

Revin prin a preciza că am dezvoltat interese noi și am primit în viața mea oameni de care nu m-aș fi gândit niciodată că voi fi atât de legată. Atunci când sufletul îți este deschis către viitor, iar mintea conturează idei în prezent, frica nu te mai controlează. Una dintre persoanele care a alergat prin lumea mea recent mi-a spus că nouă, oamenilor, chipul ne este înnobilat de suferință, iar pentru a fi frumoși trebuie să trecem peste orice ne temem și să îmbrățișăm durerea.

Voi dezvolta modul în care am trecut de la o studentă nesigură, emotivă și înghițită de trecut la persoana de astăzi, încă studentă, sigură de ceea ce sunt și de ce sunt capabilă să fac, reprezentant al unui brand puternic și cu aspirații înalte, în interiorul viitoarelor articole.