M-am întors acasă de două săptămâni. Numesc acasă, în acest moment, România, iar asta pentru că încă îmi caut locul, identitatea. Am ales să plec pentru că voiam să mă descopăr pe mine, acum că am ajuns la finalul experienţei, cred că încă nu am avut timp să mă plimb prin fiecare colţ al minţii mele, nu am reuşit să port un dialog cu părţile din mine pe care le cunoşteam şi pe care voiam să le suprind şi nici nu m-am lovit de forme noi, care au pătruns în mine.
La plecare, în mintea mea se legau cuvinte într-o furtună cu tunete şi voci cunoscute, a căror greutate am purtat-o şi încă mă apasă. Un banal cu carismă mi-a spus în ulimele zile că trăiesc mai mult în lumea mea şi că nu vreau să ies de acolo nici măcar ca să fiu, având asupra lui numai imaginea personajului pe care eu l-am construit. Adevărul este că idealurile mele s-au jucat cu ceea ce el reprezenta, iar singurul lucru care mă oprea din a-l cunoaşte cu adevărat era teama. Dar nu teama că aş fi dezamăgită, ci teama că va fi perfect.
Cred că există un moment pentru toate, chiar şi pentru noi. M-am întors cu dorinţe, cu energia de a sparge valurile şi de a împrăştia idei, am proiecte noi şi aspiraţii înalte. Îmi asum faptul că trebuie să mă plimb prin mine, să ma desprind de picioare şi să-mi las mintea să plece, dar sunt convinsă că fiecare pas îmi este supravegheat de el, de exteriorul care aşteaptă să fie colorat şi completat. Aştept, mă aştept pe mine, iar timpul îmi este prieten.
Mă îndrept cu încredere către o experiență nouă, alegând schimbări de care, probabil, până în acest moment, m-aș fi ascuns în cel mai îndepărtat colț al minții mele, evitând să-mi dau răspunsuri sau chiar evitând să îmi pun întrebări. Nu renunț la un job sau la o activitate, cel puțin, eu nu privesc lucrurile așa. Renunț la părți din mine, îmi las în urmă forme ale energiei mele, emoții materializate în cele mai neobișnuite moduri. Plec dintr-un haos în care eu mi-am găsit echilibrul, dintr-o agitație pe care o iubesc și fără de care mă întreb ce o să devin.
La baza alergerii mele stă dorința de a-mi cunoaște limitele și de a le sparge, în spuma lor să mi se amestece gândurile, să mă înec în necunoscut, până la echilibru. Îmi doresc să mă descopăr, să cresc și să colorez în afara oricărui contur pe care îl găsesc, dând forme noi tuturor elementelor care mă compun. Nu încurajez mediocritatea, iar evoluția, în acest moment, îmi este necesară, momentele critice fiind, întotdeauna, oportunități de a te întâlni cu tine.
Privindu-mă pe mine în diferite etape ale traseului meu, realizez cât de mult m-au modelat aceste experiențe. Alegerile mele au fost mereu îndreptate către direcția total necunoscută, drum în care alternez între emoții intense, opuse sau similare, însă nuanțate. Fie că este vorba despre entuziasm, frică, iubire, agonie, toate alegerie mele îmi provoacă emoții care mă ridică, indiferent dacă, inițial, mă doboară. Frumos este să te pierzi între ape, dar aerul îți este necesar pentru a simți.
Plec în Olanda pregătită să trăiesc, indiferent de ceea ce o să mă aștepte. Dar da, plec cu durere, cu teamă, însă cu entuziasm și cu o nevoie de necunoscut care îmi spală mintea, stingând ceea ce arde, încă, în interiorul ei. Celor care m-au întrebat, le voi răspunde. Nu, nu voi uita și nu mă voi schimba, ci doar urmează să dezvolt ceea ce sunt deja. Nu voi uita pe nimeni, în interiorul meu fiecare om având câte o proiecție, fiecare amprentă fiind tatuată adânc sub exteriorul mult prea dur pentru a lăsa la vedere aceste lucruri.
A trecut o săptămână de la Ultimate Smartfit Challenge, iar eu încă nu reuşesc să adun tot ce am simţit, tot ce mi-am dorit sau tot ce am aşteptat, pentru a suprapune imaginii pe care am creat-o acestei ediţii. Încerc, încă obosită, să mă mobilizez pentru ultimul examen şi să îmi pun ordine în gânduri. Cum părţi ale acestui eveniment mi se derulează încă în minte, adâncind emoţiile simţite, am să scriu despre momentele care vor rămâne simboluri ale modului în care organizarea şi participarea în cadrul acestui eveniment m-au modelat.
Pregătim competiţia de mult timp. Am început documentarea de la venirea mea în comunitatea Smartfit, iar fără a mai participa la Ultimate Smartfit Challenge, aveam o imagine destul de neconturată pentru ceea ce înseamnă desfăşurarea evenimentului, dar mai ales pentru structura acestuia. Cum nu am mai organizat niciodată nimic ce s-ar fi putut aporpia de amploarea concursului, vă vorbesc şi în acest articol despre intuiţie.
Foto: Super Flavius Neamciuc
Organizarea a fost simplificată, oarecum, de prezenţa oamenilor care au trecut deja prin ediţiile anterioare şi care ne-au dat sarcinile de bază, mie şi Georgianei, iar faptul că, revin la ceea ce am mai scris, nu îmi este ruşine să întreb atunci când nu ştiu, a fost un plus. Nu aş vrea să dezvolt în acest moment modul în care totul s-a materializat, sponsori, parteneri, promoţionale, planificarea traseului sau instruirea echipei, ci să vă vorbesc despre ziua şi echipa Ultimate Smartfit Challenge.
Ne-am trezit sâmbătă, la 4 dimineaţa, eu, Georgiana, Clenciu şi Steli, pentru a monta locaţiile unde se desfăşurau probele. Băieţii s-au ocupat de probe în sine, iar noi de promoţionale. Nu ştiu cum a fost pentru ei, dar mie îmi face întotdeauna plăcere timpul petrecut alături de ei, chiar şi la 5 dimineaţa. Cum mulţi mi-au spus că ar fi Clenciu preferatul meu, adaug aici faptul că am obiceiul de a-mi alege oameni la care să mă raportez atunci când minte-mi fuge, iar emoţiile mă despart de realitate. Nu este preferatul meu, ci, involuntar, l-am ales pentru a fi legătura mea cu ceea ce presupune responsabilitatea şi echilibrul.
Nu am avut timp să ne dăm seama cum a trecut timpul, când ne-am întors la Smartfit Studio 2 lucruile deja se întâmplau. Arbitrii îşi pregăteau echipamentele, partenerii începeau să apară, iar noi ne încărcam cu energia lor. Închid ochii şi văd zâmbete, văd oameni care privesc cu încredere, îmbrăţişaţi de ambiţie şi uniţi de o competiţie sportivă. Echipa este unul dintre cele mai relevante simboluri ale umanităţii şi este, pentru mine, o mare a echilibrului ce-mi înghite fricile şi-mi oferă siguranţă, îmi sparge gândurile şi-mi spală visele. Mă opresc şi văd fericire, fericire în mine şi fericire în ei.
Foto: Super Flavius Neamciuc
Despre Cosmin nu prea vorbesc, iar comunicarea dintre noi se rezumă la faptul că, fiind manager, îmi oferă siguranţă să evaluăm împreună anumite decizii. Îmi e greu, aşadar, să scriu aceste cuvinte, ştiind că nu o să le audă niciodată, ci doar, poate, le va citi. Cosmin este un om căruia îi pasă, este acel om care dacă ţi-ar cunoaşte nevoile, ar fi mereu pregătit să îţi indice posibilităţi de a ieşi din impas. În acea sâmbătă, atunci când una dintre echipe a rămas fără coechipier, l-am anunţat şi l-am întrebat dacă participă alături de ei. Nici măcar nu am stat să analizez ceea ce i-am cerut, eram sigură pe alegerea pe care o va face. Involuntar, fără ca vreunul dintre noi să înţeleagă, acea întrebare simbolizează tot ceea ce cred eu despre şeful meu. A intrat în competiţie hotărât să dea tot ce este mai bun.
Foto: Super Flavius Neamciuc
Am alergat mult, dintr-o parte în alta, am fost peste tot. Deşi domnul care se ocupa de siguranţa desfăşurării acestui eveniment, probabil, se întreba unde îmi sunt părinţii, totul a decurs firesc, iar eu, în timp ce primele echipe treceau de prima probă, am fugit la examen. Am revenit destul de repede pe traseu şi mi-am reluat activitatea. Am trecut prin locaţiile centrale, D’arc pe Mal şi Piaţa Libertăţii, după care ne-am îndreptat către finish, Smartfit Studio 1. Mă bucur de fiecare trăire pe care am surprins-o şi de fiecare moment pe care l-am împărtăşit cu oameni atât de frumoşi.
Foto: Super Flavius NeamciucFoto: Super Flavius Neamciuc
Oameni frumoşi, concurenţi care au luptat pentru a fi învingători, colegi care au luptat ca totul să prindă forme şi culori. Flavius, cel care surprinde întreaga intensitatea a evenimentelor, prin imagini ale căror capturi sunt emoţiile, oferindu-ne zâmbete, unori ascunse în Kinder Bueno. Fabian, cel care prinde întregul concept al echipei în gesturi mici, dar atât de puternice şi Alex, cea care nu face parte din proiectul acesta, dar s-a asigurat că mănanc şi dorm, măcar din când în când. Sunt cei asupra cărora privirea mea se va opri de câte ori mă voi întoarce către semnificaţia acestui eveniment.
Am fost crescută să fac alegeri bazate pe ceea ce simt, să găsesc fericirea în lucruri naturale şi să nu reget deciziile care au la bază emoţii, să nu controlez ceea ce porneşte din interiorul meu, ci să las marea din mine să se izbească puternic de formele realităţii. În ceea ce priveşte domeniul în care activez, nu am ales, cel puţin nu de la început.
Particip cât de des pot la conferinţe care să îmi crească nivelul de informaţii referitoare la ce înseamnă comunicarea într-o firmă şi care sunt strategiile de marketing benefice pentru evoluţia brandului. Da, ştiu. Marketingul este cu totul altceva, dar majoritatea firmelor au aceste două departamente mixate. În urma tuturor acestor conferinţe şi cursuri, mi-a rămas întipărită în minte ideea: „comunicarea se simte.”
Sursă foto: https://www.facebook.com/PRbeta/
Sunt conştientă de competenţele mele în acest domeniu şi sunt sigură pe deciziile pe care le iau, de cele mai multe ori, dar un mare procent din ceea ce fac este intuiţie. Reţete nu există, iar oamenii evită să spună lucruri concrete, tocmai pentru că succesul este bazat pe identificarea personală cu setul de valori şi principii pe care acel brand le are la bază.
Astfel, sunt dedicată unei comunităţi frumoase, în interiorul căreia îmi petrec cea mai mare parte din timp, fără a privi sarcinile ca pe îndatoriri, ci ca pe posibilităţi de a creşte frumos. Sunt obosită şi, de cele mai multe ori, viaţa mea este un haos, dar alegerea mea este bazată pe faptul că iubesc ceea ce fac. Reacţiile mele nu sunt mereu cele mai potrivite, alternez de multe ori de la extaz la agonie, de multe ori sunt într-un breakdown inexplicabil, dar să simţi este frumos.
Prin alegerile pe care le faci, pierzi poveşti al căror curs nu îl vei cunoaşte niciodată. Am pierdut oameni şi trec în fiecare zi pe lângă sute de persoane pe care, probabil, nu le voi avea niciodată lângă mine. Majoritatea timpului mi-l petrec alături de ei, de oamenii care acum înseamnă echilibrul meu. O echipă frumoasă, alături de care schimb încet lumea.
Deși e vineri seara, iar în cluburile din Timișoara sunt evenimente interesante, inclusiv concert Vama, scriu acest articol de pe canapeaua prietenei mele, Georgiana. Weekendul acesta se întâmplă lucruri frumoase, iar trei dintre ele ne implică în mod direct – extragerea concurenților Slăbești și „Câștigi cu Smartfit ”, barajul european la rugby și Timotion.
Cu toată agitația din jurul nostru, astăzi am avut o zi bună, una pe care o așteptam de ceva timp și de care aveam nevoie pentru a-mi calma furtuna interioară. A ieșit soarele, iar eu m-am trezit lângă un om special, ceea ce mi-a dat energie să îmi continui întreaga zi. Nu vorbesc despre acel personaj idilic, ci despre Anca (#morethanfamily).
Am pornit pe drum cu o cafea dublă și fără zahăr, care parcă a stimulat soarele să lumineze întunericul ceștii mele și mai tare și am ajuns la lucru, unde m-au izbit zâmbetele colegilor mei energici (bonusul de a lucra într-o sală de fitness, energia este fără limite).
După o perioadă destul de grea, timpul s-a oprit pentru mine, am simțit parcă mai intens fiecare cuvânt și am râs mai apăsat și mai atentă la ceea ce înseamnă pentru mine alegerile pe care le-am făcut în ultimul timp. Cum am spus, din viața mea au plecat oameni. Oameni pe care în ultimele zile i-am căutat în gânduri și momente, tânjind dupa memorii. Atunci când iți e dor de amintiri, de fapt, îți e dor de trecut și nu de persoanele care ți-au conturat trecutul.
M-am mobilizat și am ales să împart cu Georgiana unele dintre lucrurile care mă fac fericită, nu doar cafeaua sau dulciurile. Am plecat spre stadion unde aveau loc repetițiile pentru meciul de mâine. Am împărtășit emoția de a străbate intrarea jucătorilor, chiar și așa, fără jucători, sunt mereu entuziasmată de acea senzație. Am pus la punct ultimele detalii ale momentului nostru și ne-am întors la sală, unde am continuat să lucrăm, bucurându-ne de noi.
Am avut un antrenament intens, motivate de muzică bună pe care, amândouă, o legăm de momente și emoții, iar acum ne bucurăm de un film cu un ochi, iar cu celălalt completăm liste și scriem articole. În tot haosul acesta, am găsit momente de fericire, clipe în care mă bucur de existența oamenilor frumoși.
În altă ordine de idei, cele trei evenimente de care am amintit mai sus se desfășoară în prima jumătate a zilei, ceea ce înseamnă că seara suntem la teatru. Duminică se joacă, la Teatrul Național Timișoara, „Hamlet”, o piesă realizată în colaborare cu Subcarpați.
În viața mea au avut loc multe schimbări într-o perioadă relativ scurtă. Deși nu sunt un fan al acestora, am ajuns să mă bucur de tot ceea ce mi se întâmplă și să nu mă mai las ancorată în trecut de amintirea persoanelor sau activităților care nu mai fac parte din mine.
Încep prin a spune că am pierdut multe, am renunțat la mine pentru a mă ridica și pentru a crește. Am trecut prin primele momente în care identitatea mea se zdruncina sub evenimente recente, dar mai mult, momente în care trecutul nu mă lăsa să scap de frica prezentului. Am ales să încep acest proiect pentru siguranța pe care ți-o oferă orice activitate concepută, materializată și coordonată de către propria persoană.
Revin prin a preciza că am dezvoltat interese noi și am primit în viața mea oameni de care nu m-aș fi gândit niciodată că voi fi atât de legată. Atunci când sufletul îți este deschis către viitor, iar mintea conturează idei în prezent, frica nu te mai controlează. Una dintre persoanele care a alergat prin lumea mea recent mi-a spus că nouă, oamenilor, chipul ne este înnobilat de suferință, iar pentru a fi frumoși trebuie să trecem peste orice ne temem și să îmbrățișăm durerea.
Voi dezvolta modul în care am trecut de la o studentă nesigură, emotivă și înghițită de trecut la persoana de astăzi, încă studentă, sigură de ceea ce sunt și de ce sunt capabilă să fac, reprezentant al unui brand puternic și cu aspirații înalte, în interiorul viitoarelor articole.
