A trecut o săptămână de la Ultimate Smartfit Challenge, iar eu încă nu reuşesc să adun tot ce am simţit, tot ce mi-am dorit sau tot ce am aşteptat, pentru a suprapune imaginii pe care am creat-o acestei ediţii. Încerc, încă obosită, să mă mobilizez pentru ultimul examen şi să îmi pun ordine în gânduri. Cum părţi ale acestui eveniment mi se derulează încă în minte, adâncind emoţiile simţite, am să scriu despre momentele care vor rămâne simboluri ale modului în care organizarea şi participarea în cadrul acestui eveniment m-au modelat.
Pregătim competiţia de mult timp. Am început documentarea de la venirea mea în comunitatea Smartfit, iar fără a mai participa la Ultimate Smartfit Challenge, aveam o imagine destul de neconturată pentru ceea ce înseamnă desfăşurarea evenimentului, dar mai ales pentru structura acestuia. Cum nu am mai organizat niciodată nimic ce s-ar fi putut aporpia de amploarea concursului, vă vorbesc şi în acest articol despre intuiţie.
Organizarea a fost simplificată, oarecum, de prezenţa oamenilor care au trecut deja prin ediţiile anterioare şi care ne-au dat sarcinile de bază, mie şi Georgianei, iar faptul că, revin la ceea ce am mai scris, nu îmi este ruşine să întreb atunci când nu ştiu, a fost un plus. Nu aş vrea să dezvolt în acest moment modul în care totul s-a materializat, sponsori, parteneri, promoţionale, planificarea traseului sau instruirea echipei, ci să vă vorbesc despre ziua şi echipa Ultimate Smartfit Challenge.
Ne-am trezit sâmbătă, la 4 dimineaţa, eu, Georgiana, Clenciu şi Steli, pentru a monta locaţiile unde se desfăşurau probele. Băieţii s-au ocupat de probe în sine, iar noi de promoţionale. Nu ştiu cum a fost pentru ei, dar mie îmi face întotdeauna plăcere timpul petrecut alături de ei, chiar şi la 5 dimineaţa. Cum mulţi mi-au spus că ar fi Clenciu preferatul meu, adaug aici faptul că am obiceiul de a-mi alege oameni la care să mă raportez atunci când minte-mi fuge, iar emoţiile mă despart de realitate. Nu este preferatul meu, ci, involuntar, l-am ales pentru a fi legătura mea cu ceea ce presupune responsabilitatea şi echilibrul.
Nu am avut timp să ne dăm seama cum a trecut timpul, când ne-am întors la Smartfit Studio 2 lucruile deja se întâmplau. Arbitrii îşi pregăteau echipamentele, partenerii începeau să apară, iar noi ne încărcam cu energia lor. Închid ochii şi văd zâmbete, văd oameni care privesc cu încredere, îmbrăţişaţi de ambiţie şi uniţi de o competiţie sportivă. Echipa este unul dintre cele mai relevante simboluri ale umanităţii şi este, pentru mine, o mare a echilibrului ce-mi înghite fricile şi-mi oferă siguranţă, îmi sparge gândurile şi-mi spală visele. Mă opresc şi văd fericire, fericire în mine şi fericire în ei.
Despre Cosmin nu prea vorbesc, iar comunicarea dintre noi se rezumă la faptul că, fiind manager, îmi oferă siguranţă să evaluăm împreună anumite decizii. Îmi e greu, aşadar, să scriu aceste cuvinte, ştiind că nu o să le audă niciodată, ci doar, poate, le va citi. Cosmin este un om căruia îi pasă, este acel om care dacă ţi-ar cunoaşte nevoile, ar fi mereu pregătit să îţi indice posibilităţi de a ieşi din impas. În acea sâmbătă, atunci când una dintre echipe a rămas fără coechipier, l-am anunţat şi l-am întrebat dacă participă alături de ei. Nici măcar nu am stat să analizez ceea ce i-am cerut, eram sigură pe alegerea pe care o va face. Involuntar, fără ca vreunul dintre noi să înţeleagă, acea întrebare simbolizează tot ceea ce cred eu despre şeful meu. A intrat în competiţie hotărât să dea tot ce este mai bun.
Am alergat mult, dintr-o parte în alta, am fost peste tot. Deşi domnul care se ocupa de siguranţa desfăşurării acestui eveniment, probabil, se întreba unde îmi sunt părinţii, totul a decurs firesc, iar eu, în timp ce primele echipe treceau de prima probă, am fugit la examen. Am revenit destul de repede pe traseu şi mi-am reluat activitatea. Am trecut prin locaţiile centrale, D’arc pe Mal şi Piaţa Libertăţii, după care ne-am îndreptat către finish, Smartfit Studio 1. Mă bucur de fiecare trăire pe care am surprins-o şi de fiecare moment pe care l-am împărtăşit cu oameni atât de frumoşi.
Oameni frumoşi, concurenţi care au luptat pentru a fi învingători, colegi care au luptat ca totul să prindă forme şi culori. Flavius, cel care surprinde întreaga intensitatea a evenimentelor, prin imagini ale căror capturi sunt emoţiile, oferindu-ne zâmbete, unori ascunse în Kinder Bueno. Fabian, cel care prinde întregul concept al echipei în gesturi mici, dar atât de puternice şi Alex, cea care nu face parte din proiectul acesta, dar s-a asigurat că mănanc şi dorm, măcar din când în când. Sunt cei asupra cărora privirea mea se va opri de câte ori mă voi întoarce către semnificaţia acestui eveniment.
