Piața timișoreană permite activitatea multor afaceri care, privind în interior, sunt goale. Sensibile în fața oricărei adieri de vânt, fără valori și principii care să le apere de ploi sau depuneri, viitorul lor nu va fi niciodată unul sigur. Respectul față de ceea ce începi să construiești, aspirațiile și obiectivele înalte, țintirea unui profit sustenabil lipsesc complet din viziunea managerilor, iar întregul personal activează într-un mediu în care evoluția este periclitată și asuprită.
M-am întors din Olanda cu speranța implementării unor strategii prin care nevoi pe care, în acest moment, le privesc ca fiind reprezentative societății în care activez, să fie satisfăcute, atingând echilibrul. Stabilitatea pe care mi-o doream era nu doar pentru afacerea pentru care visam să lucrez, ci pentru mine și echipa din care făceam parte. Posibil ca după activitatea desfășurată în sport să fi rămas cu idealuri care în alte domenii nu sunt conturate, dar am încrederea și dorința că vor fi, curând, parte din planurile unui management inteligent.
Încurajez respectul față de membrii echipei, acceptarea emoțiilor și transformarea punctelor vulnerabile în avantaje. Dezvoltare strategiilor prin cunoașterea carențelor este principala metodă de a evita situațiile de criză. Sper, cât de curând, să îmi găsesc tonul care să acopere țipetele industriei actuale, să reușesc formarea unei comunități sănătoase în care afacerile să se susțină, iar evoluția să fie scopul principal. Îmi doresc echilibru pentru mine, iar ca acest lucru să fie posibil, trebuie ca și tu să ai parte de el.
Diminețile mele sunt creative doar atunci când prelungesc o noapte de călătorii aprinse, atunci când îmi adâncesc respirația și-mi răcesc urmele, iar anxietatea reprezintă una dintre miile de părți din mine care se opun existenței în lipsa extremelor. Le caut și mă hrănesc cu ele, așa cum fac, de fapt, cu orice emoție intensă.
M-am trezit și am amestecat evenimentul CreativeMornings Timisoara într-o cafea cu voce puternică. Am apreciat calitatea vorbitorului, dar și entuziasmul oamenilor din jurul meu. Nu am interacționat prea mult, sunt destul de prinsă în mintea mea, întrebări și decizii. Aleg, în ultimul timp, să-mi amplific sau chiar să-mi creez anumite stări de una singură, prefer timpul petrecut cu mine și-mi pregătesc propriile explozii. Chiar și așa, îmi era dor de evenimentele conturate în jurul ascultătorilor, de zâmbetele calde și de privirile căutătoare.
Nu am aflat noutăți despre anxietate, poate pentru că iubesc să o trăiesc pe a mea, dar am descoperit oameni care cred într-un viitor frumos. Mai mult, oameni care construiesc, în prezent, frumos, privind cu încredere spre viitor. M-am bucurat, dar nu cu gândul la viitor, ci la acel moment. Uneori e bine și să fii.
Deşi mă hotărăsc destul de greu să fac o schimbare, mai ales în ultimul timp, am început noul an cu o vizită la salon. De când m-am întors în Timişoara, am aşteptat să mi se întâmple diverse lucruri, dar aşteptarea aceasta m-a făcut, de fapt, să realizez câte lucruri am primit în anul anterior şi, mai mult, să conştientizez responsabilitatea pe care urmează să o am. Tot haosul din interiorul meu a fost o sursă a dorinţei mele de a modifica ceva, iar cum nu mai pot pleca niciunde, momentan, am ales ca Dana, cea mai bună prietenă a părului meu, să decidă ce şi cum facem.
MegaSun Timişoara
Fiecare relaţie ar trebui construită pe platforma încrederii, iar Dana reuşeşte, de fiecare dată, să intuiască formele pe care interiorul meu aspiră să le prindă. Trec printr-o periodă agitată şi simt, de multe ori, că nu mă regăsesc în conturul pe care exteriorul îl urmează. Mă lupt de ceva timp cu sentimentul de superficialitate, de incapacitatea de a face bine sau de a atinge anumite idealuri. Îmi provoc singură nesiguranţă, iar răul pe care mi-l fac mie nu m-ar afecta atât de tare, dacă nu s-ar proiecta asupra extensiilor mele.
În astfel de momente, aştept să mă înghită valuri, caut emoţii intense şi îmi place să sting vocea furtunii în zumzetul oraşului, în ecoul paşilor sau în vibraţiile lui. Mă tem de indifernţă, de cea proprie, motiv pentru care alerg către priviri pe care nu le cunosc şi mă las cuprinsă de întunericul lor, căutând fiecare sclipire pentru a-mi lumina labirintul. Trec zile, iar eu iau timpul şi-mi umplu universul cu el, până voi ajunge să fiu şi să miros a coji de portocale.
M-am întors acasă de două săptămâni. Numesc acasă, în acest moment, România, iar asta pentru că încă îmi caut locul, identitatea. Am ales să plec pentru că voiam să mă descopăr pe mine, acum că am ajuns la finalul experienţei, cred că încă nu am avut timp să mă plimb prin fiecare colţ al minţii mele, nu am reuşit să port un dialog cu părţile din mine pe care le cunoşteam şi pe care voiam să le suprind şi nici nu m-am lovit de forme noi, care au pătruns în mine.
La plecare, în mintea mea se legau cuvinte într-o furtună cu tunete şi voci cunoscute, a căror greutate am purtat-o şi încă mă apasă. Un banal cu carismă mi-a spus în ulimele zile că trăiesc mai mult în lumea mea şi că nu vreau să ies de acolo nici măcar ca să fiu, având asupra lui numai imaginea personajului pe care eu l-am construit. Adevărul este că idealurile mele s-au jucat cu ceea ce el reprezenta, iar singurul lucru care mă oprea din a-l cunoaşte cu adevărat era teama. Dar nu teama că aş fi dezamăgită, ci teama că va fi perfect.
Cred că există un moment pentru toate, chiar şi pentru noi. M-am întors cu dorinţe, cu energia de a sparge valurile şi de a împrăştia idei, am proiecte noi şi aspiraţii înalte. Îmi asum faptul că trebuie să mă plimb prin mine, să ma desprind de picioare şi să-mi las mintea să plece, dar sunt convinsă că fiecare pas îmi este supravegheat de el, de exteriorul care aşteaptă să fie colorat şi completat. Aştept, mă aştept pe mine, iar timpul îmi este prieten.
Programul de comunicare pe care îl voi încheia încurând a pus accentul pe influenţa culturii pe care fiecare ţară o are, fiecare strategie fiind adaptată în funcţie de comportamentul şi obiceiurile respectivei societăţi. Înainte să particip în acest schimb de experienţe eram contra oricărui stereotip şi încercam să gândesc despre mine că nu mă las influenţată de idei care îmi sunt impuse sau de păreri care nu se bazează pe o trăire, pe propriile emoţii, convinsă fiind de subiectivitatea exacerbată a umanităţii.
Fiecare campanie pe care am derualat-o se baza pe identitatea pe care voiam să o imprim brandului pentru care lucram, în principiu, pentru că sunt convinsă că publicul este capabil, iar indiferent de mediul în care lucrezi, ai o responsabilitate socială de a informa şi îndruma către o direcţie pe care, în propria realitate, o percepi ca fiind pozitivă. Partea de research nu a fost niciodată favorita mea, sunt creativă şi am multe idei, îmi place să acţionez şi vreau să materializez totul acum. Cred că, deşi uneori iresponsabilă, am reuşit să parcurg cu succes etapele.
În primele momente ale activităţii mele aveam incredere în instinctul meu, majoritatea deciziilor pe care le luam nu erau îndelung analizate, însă acum reuşesc să plasez la baza fiecărei alegeri pe care am facut-o în acea perioadă un concept sau o strategie. Cred în continuare că atunci când faci ceea ce iubeşti, succesul te urmează. Nu voi renunţa niciodată la explozia de sentimente şi emoţii cu care îmi colorez lumea, dar pe măsura ce evoluez, nuanţele mele prind intensitate. A cunoaşte este o activitate care îţi oferă o altă perspectivă asupra propriilor forţe, iar lupta cu propriile frici devine mult mai uşoară.
La începutul acestui program m-am confruntat cu sentimente neobişnuite pentru mine. Mă înscrisesem pentru un semestru Erasmus+. Mă aşteptam ca studenţii să aibă deja experienţă, fiind ultimul lor an, dar să fac parte dintr-un mediu de profesionişti, profesori, corporatişti sau activişti, a fost copleşitor. M-am simţit complexată, mi se părea că vocea mea nu este destul de acreditată pentru a susţine o opinie şi am petrecut câteva zile doar ascultând şi analizând. M-am gândit iniţial că acest comportament nu mă reprezintă, am păreri şi nu mi-a fost niciodată frică să îmi susţin punctul de vedere, deşi de multe ori era diferit.
Analizând, acesta este, de fapt, comportamentul meu în fiecare mediu nou, primul stereotip de care mi-am dat seama că mă folosesc destul de des, fiind mereu în căutarea oamenilor care să mă inspire. Am o părere despre anumiţi oameni, stabilită de aparenţe sau de legături pe care le fac, care îmi stârneşte curiozitatea şi mă provoacă să ascult. În acest mediu, ascultarea mea s-a terminat atunci când unul dintre profesori mi-a atacat ţara, din primele cinci minute pe care le-am petrecut în aceeaşi încăpere. Am reacţionat, iar discursul meu a stabilit angajamentul colegilor mei în discuţie, susţinându-mi punctual de vedere.
Eram mândră de ţara mea şi înainte, am spus întotdeauna că pentru mine este un mediu sănătos, cu oameni frumoşi, în care îmi voi creşte copiii să iubească. Timpul petrecut aici nu a făcut decât să alimenteze aceste sentimente. România este o ţară slăbită de propriile complexe, o ţară care ar avea potenţialul de a fi un model, dacă am putea să ne depăşim fricile şi dacă nu am mai fi epuizaţi de competiţie şi obiective individuale. Modelul occidental ne împinge către o creştere a individualismului, aceluiaşi profesor i-am argumentat de ce faptul că România este înscrisă în categoria ţărilor cu un punctaj slab în ceea ce priveşte această dimensiune este un lucru pozitiv. Mentalitatea noastră este diferită, iar toate modelele acestea trebuie adaptate pentru a nu distruge puterea pe care cultura noastră o are.
Uniunea Europeană are sloganul: “Uniţi în diversitate!” – Nu vom putea niciodată să distrugem diferenţele unor culturi, iar dacă acest lucru va fi făcut posibil va fi una dintre cele mai mari greşeli ale societăţii. Egalitatea este un concept compus, rezultat prin însumarea tuturor inegalităţilor şi diferenţelor care ne fac unici. Nu avem nevoie de turnuri făcute din piese similare, ci de forme diferite, culori şi emoţii, care să ne facă să înflorim. Egalitatea reprezintă înceracrea umanităţii de a face lumea un loc sigur pentru cultivarea deosebirilor. Încerc în fiecare zi să văd frumuseţea în a fi român şi îmi iese de fiacare dată!
Găsesc momente care îmi aduc sentimentul de casă, de căldură și iubire, de îmbrățișare și priviri care te mângâie. Nu aș fi supraviețuit timpului petrecut aici, dacă nu aș fi reușit să transmit puțin din cultura mea și din modul în care România reacționează în fața sentimentelor sau fără a transpune aceste lucruri și în relațiile pe care le leg aici.
Într-una dintre prezentările pe care le-am făcut, având la bază cele șapte dimensiuni culturale, TheTrompenaars Model, mi-am caracterizat țara ca fiind affective. Pot afirma cu siguranță acest lucru, mai ales după primele săptămâni aici, momente în care am descoperit că pentru cei din jurul meu îmbrățișările nu sunt atât de normale cum sunt pentru mine, iar emoțiile pe care le ai nu pot fi arătate atât de liber, deși în cultura olandeză este interzis să nu ai o părere. Aparent, se referă la o părere obiectivă.
Despre mine pot afirma cu certitudine că nu sunt o persoană obiectivă, fondul afectiv joacă un rol important în deciziile pe care le iau. Ceea ce e important de înțeles este faptul că fac aceste alegeri asumat, după ce am trecut prin mai multe faze în care am încercat să îmi ignor, controloez și, în final, accept sentimentele. Pentru mine funcționează acest mod de a fi, de a iubi intens, ceea ce implică a trăi intens. Fie dacă râd sau plâng, dacă este un sentiment pozitiv sau negativ, totul este intens și asumat, nu controlat sau suprimat.
Sunt pusă în situația în care, în acest moment, reprezint un ambasador al propiriei țări, un punct de referință. Nu pot să nu mă întreb, sunt și ceilalți români așa? Probabil suntem atât de diferiți în modul în care ne exteriorizăm sentimentele, iar acest lucru ne face frumoși. În primul rând, pentru că o facem, exprimăm ceea ce simțim. Consider că am făcut parte din medii diferite, iar in fiecare grup am simțit emoții și energie, o energie pe care o schimbăm asumat și cu care ne hrănim, care ne face mai puternici în drumul nostru către fericire și împlinire.
Un reprezentant al companiei E.ON a precizat faptul că românii sunt foarte pozitivi. Nu aș spune asta, as spune doar că românii simt intens, iar acest lucru te lasă și pe tine, la rândul tău să descoperi fericirea sau tristețea lor, să faci parte din lumea lor, ceea ce te aduce mai aproape. Suntem un popor cald și plin de energii, fie ele pozitive sau negative, suntem oameni frumoși.
Mă îndrept cu încredere către o experiență nouă, alegând schimbări de care, probabil, până în acest moment, m-aș fi ascuns în cel mai îndepărtat colț al minții mele, evitând să-mi dau răspunsuri sau chiar evitând să îmi pun întrebări. Nu renunț la un job sau la o activitate, cel puțin, eu nu privesc lucrurile așa. Renunț la părți din mine, îmi las în urmă forme ale energiei mele, emoții materializate în cele mai neobișnuite moduri. Plec dintr-un haos în care eu mi-am găsit echilibrul, dintr-o agitație pe care o iubesc și fără de care mă întreb ce o să devin.
La baza alergerii mele stă dorința de a-mi cunoaște limitele și de a le sparge, în spuma lor să mi se amestece gândurile, să mă înec în necunoscut, până la echilibru. Îmi doresc să mă descopăr, să cresc și să colorez în afara oricărui contur pe care îl găsesc, dând forme noi tuturor elementelor care mă compun. Nu încurajez mediocritatea, iar evoluția, în acest moment, îmi este necesară, momentele critice fiind, întotdeauna, oportunități de a te întâlni cu tine.
Privindu-mă pe mine în diferite etape ale traseului meu, realizez cât de mult m-au modelat aceste experiențe. Alegerile mele au fost mereu îndreptate către direcția total necunoscută, drum în care alternez între emoții intense, opuse sau similare, însă nuanțate. Fie că este vorba despre entuziasm, frică, iubire, agonie, toate alegerie mele îmi provoacă emoții care mă ridică, indiferent dacă, inițial, mă doboară. Frumos este să te pierzi între ape, dar aerul îți este necesar pentru a simți.
Plec în Olanda pregătită să trăiesc, indiferent de ceea ce o să mă aștepte. Dar da, plec cu durere, cu teamă, însă cu entuziasm și cu o nevoie de necunoscut care îmi spală mintea, stingând ceea ce arde, încă, în interiorul ei. Celor care m-au întrebat, le voi răspunde. Nu, nu voi uita și nu mă voi schimba, ci doar urmează să dezvolt ceea ce sunt deja. Nu voi uita pe nimeni, în interiorul meu fiecare om având câte o proiecție, fiecare amprentă fiind tatuată adânc sub exteriorul mult prea dur pentru a lăsa la vedere aceste lucruri.
Cum am terminat sesiunea, iar echipa de rugby este în vacanţă, nu am mai alergat dintr-o parte în alta. Mi-a plăcut întotdeauna să am un program încărcat, la fel de mult cum îmi place haosul şi cum îmi funcţionează mintea în interiorul acestuia. În ultimle săptămâni am fost obosită, nu dormeam şi nici nu mâncam cum trebuie, iar acest lucru începuse să mă afecteze destul de tare. În weekend am fost acasă şi, cumva, mi-am regăsit echilibrul pentru a-mi continua activităţile.
M-am întors la lucru, începându-mi programul la ora 10:00, super devreme pentru noi. Un punct forte al acestui job, cel putin pentru mine, este faptul că prezenţa ta este mai importantă în a doua parte a zilei, iar programul începe, prin urmare, mai târziu. De data aceasta, venind mai devreme, am terminat când încă nu era seară şi simţeam lipsa unei activităţi, aşa că Alin a fost cel care mi-a conturat un antrenament complet.
Corpul meu reacţionează la mişcare, iar azi, după o zi, fiecare muşchi simte ceea ce Alin a avut în plan să atingă. Indiferent de modul în care credem că putem să ne formăm un program singuri sau care e importanţa pe care i-o atribuim procesului de organizare a antrenamentului, un instructor va face mereu diferenţa. Un instructor bun ştie întotdeauna ce tehnică să adopte pentru ca acele minute de activitate să se muleze pe nevoile şi structura corpului şi pentru ca efortul să aibă un echilibru, care îl va delimita de suprasolicitare.
Mi s-a spus de multe ori faptul că activitatea fizică trebuie să fie relaxantă. Pentru mine nu a fost până să decopăr că fiecare secundă de efort trebuie să fie calculată pentru a fi în sprijinul corpului tău, nu pentru a lupta contra lui. Astfel, am fost plăcut surprinsă de un antrenament intens, care a fost nuanţat de modul în care Alin lucrează alături de tine, te susţine şi te încruajează. Am trecut prin toate grupele principale de muşchi, în serii bine structurate şi despărţite de pauze suficient de mari cât să nu îmi cedeze corpul.
Îmi place să fiu activă, iar modul în care Alin a simţit ritmul meu şi a adaptat întregul antrenament ca şi cum totul ar fi vibrat sub puterea unor cerinţe pe care eu nu aş fi ştiut să le formulez, a fost experienţa de care aveam nevoie pentru a mă face să îmi doresc să revin. Aştept cu nerăbdare următoarele provocări, activităţi care să îmi solicite întreaga energie şi o explozie de sentimente.
A trecut o săptămână de la Ultimate Smartfit Challenge, iar eu încă nu reuşesc să adun tot ce am simţit, tot ce mi-am dorit sau tot ce am aşteptat, pentru a suprapune imaginii pe care am creat-o acestei ediţii. Încerc, încă obosită, să mă mobilizez pentru ultimul examen şi să îmi pun ordine în gânduri. Cum părţi ale acestui eveniment mi se derulează încă în minte, adâncind emoţiile simţite, am să scriu despre momentele care vor rămâne simboluri ale modului în care organizarea şi participarea în cadrul acestui eveniment m-au modelat.
Pregătim competiţia de mult timp. Am început documentarea de la venirea mea în comunitatea Smartfit, iar fără a mai participa la Ultimate Smartfit Challenge, aveam o imagine destul de neconturată pentru ceea ce înseamnă desfăşurarea evenimentului, dar mai ales pentru structura acestuia. Cum nu am mai organizat niciodată nimic ce s-ar fi putut aporpia de amploarea concursului, vă vorbesc şi în acest articol despre intuiţie.
Foto: Super Flavius Neamciuc
Organizarea a fost simplificată, oarecum, de prezenţa oamenilor care au trecut deja prin ediţiile anterioare şi care ne-au dat sarcinile de bază, mie şi Georgianei, iar faptul că, revin la ceea ce am mai scris, nu îmi este ruşine să întreb atunci când nu ştiu, a fost un plus. Nu aş vrea să dezvolt în acest moment modul în care totul s-a materializat, sponsori, parteneri, promoţionale, planificarea traseului sau instruirea echipei, ci să vă vorbesc despre ziua şi echipa Ultimate Smartfit Challenge.
Ne-am trezit sâmbătă, la 4 dimineaţa, eu, Georgiana, Clenciu şi Steli, pentru a monta locaţiile unde se desfăşurau probele. Băieţii s-au ocupat de probe în sine, iar noi de promoţionale. Nu ştiu cum a fost pentru ei, dar mie îmi face întotdeauna plăcere timpul petrecut alături de ei, chiar şi la 5 dimineaţa. Cum mulţi mi-au spus că ar fi Clenciu preferatul meu, adaug aici faptul că am obiceiul de a-mi alege oameni la care să mă raportez atunci când minte-mi fuge, iar emoţiile mă despart de realitate. Nu este preferatul meu, ci, involuntar, l-am ales pentru a fi legătura mea cu ceea ce presupune responsabilitatea şi echilibrul.
Nu am avut timp să ne dăm seama cum a trecut timpul, când ne-am întors la Smartfit Studio 2 lucruile deja se întâmplau. Arbitrii îşi pregăteau echipamentele, partenerii începeau să apară, iar noi ne încărcam cu energia lor. Închid ochii şi văd zâmbete, văd oameni care privesc cu încredere, îmbrăţişaţi de ambiţie şi uniţi de o competiţie sportivă. Echipa este unul dintre cele mai relevante simboluri ale umanităţii şi este, pentru mine, o mare a echilibrului ce-mi înghite fricile şi-mi oferă siguranţă, îmi sparge gândurile şi-mi spală visele. Mă opresc şi văd fericire, fericire în mine şi fericire în ei.
Foto: Super Flavius Neamciuc
Despre Cosmin nu prea vorbesc, iar comunicarea dintre noi se rezumă la faptul că, fiind manager, îmi oferă siguranţă să evaluăm împreună anumite decizii. Îmi e greu, aşadar, să scriu aceste cuvinte, ştiind că nu o să le audă niciodată, ci doar, poate, le va citi. Cosmin este un om căruia îi pasă, este acel om care dacă ţi-ar cunoaşte nevoile, ar fi mereu pregătit să îţi indice posibilităţi de a ieşi din impas. În acea sâmbătă, atunci când una dintre echipe a rămas fără coechipier, l-am anunţat şi l-am întrebat dacă participă alături de ei. Nici măcar nu am stat să analizez ceea ce i-am cerut, eram sigură pe alegerea pe care o va face. Involuntar, fără ca vreunul dintre noi să înţeleagă, acea întrebare simbolizează tot ceea ce cred eu despre şeful meu. A intrat în competiţie hotărât să dea tot ce este mai bun.
Foto: Super Flavius Neamciuc
Am alergat mult, dintr-o parte în alta, am fost peste tot. Deşi domnul care se ocupa de siguranţa desfăşurării acestui eveniment, probabil, se întreba unde îmi sunt părinţii, totul a decurs firesc, iar eu, în timp ce primele echipe treceau de prima probă, am fugit la examen. Am revenit destul de repede pe traseu şi mi-am reluat activitatea. Am trecut prin locaţiile centrale, D’arc pe Mal şi Piaţa Libertăţii, după care ne-am îndreptat către finish, Smartfit Studio 1. Mă bucur de fiecare trăire pe care am surprins-o şi de fiecare moment pe care l-am împărtăşit cu oameni atât de frumoşi.
Foto: Super Flavius NeamciucFoto: Super Flavius Neamciuc
Oameni frumoşi, concurenţi care au luptat pentru a fi învingători, colegi care au luptat ca totul să prindă forme şi culori. Flavius, cel care surprinde întreaga intensitatea a evenimentelor, prin imagini ale căror capturi sunt emoţiile, oferindu-ne zâmbete, unori ascunse în Kinder Bueno. Fabian, cel care prinde întregul concept al echipei în gesturi mici, dar atât de puternice şi Alex, cea care nu face parte din proiectul acesta, dar s-a asigurat că mănanc şi dorm, măcar din când în când. Sunt cei asupra cărora privirea mea se va opri de câte ori mă voi întoarce către semnificaţia acestui eveniment.
Am fost crescută să fac alegeri bazate pe ceea ce simt, să găsesc fericirea în lucruri naturale şi să nu reget deciziile care au la bază emoţii, să nu controlez ceea ce porneşte din interiorul meu, ci să las marea din mine să se izbească puternic de formele realităţii. În ceea ce priveşte domeniul în care activez, nu am ales, cel puţin nu de la început.
Particip cât de des pot la conferinţe care să îmi crească nivelul de informaţii referitoare la ce înseamnă comunicarea într-o firmă şi care sunt strategiile de marketing benefice pentru evoluţia brandului. Da, ştiu. Marketingul este cu totul altceva, dar majoritatea firmelor au aceste două departamente mixate. În urma tuturor acestor conferinţe şi cursuri, mi-a rămas întipărită în minte ideea: „comunicarea se simte.”
Sursă foto: https://www.facebook.com/PRbeta/
Sunt conştientă de competenţele mele în acest domeniu şi sunt sigură pe deciziile pe care le iau, de cele mai multe ori, dar un mare procent din ceea ce fac este intuiţie. Reţete nu există, iar oamenii evită să spună lucruri concrete, tocmai pentru că succesul este bazat pe identificarea personală cu setul de valori şi principii pe care acel brand le are la bază.
Astfel, sunt dedicată unei comunităţi frumoase, în interiorul căreia îmi petrec cea mai mare parte din timp, fără a privi sarcinile ca pe îndatoriri, ci ca pe posibilităţi de a creşte frumos. Sunt obosită şi, de cele mai multe ori, viaţa mea este un haos, dar alegerea mea este bazată pe faptul că iubesc ceea ce fac. Reacţiile mele nu sunt mereu cele mai potrivite, alternez de multe ori de la extaz la agonie, de multe ori sunt într-un breakdown inexplicabil, dar să simţi este frumos.
Prin alegerile pe care le faci, pierzi poveşti al căror curs nu îl vei cunoaşte niciodată. Am pierdut oameni şi trec în fiecare zi pe lângă sute de persoane pe care, probabil, nu le voi avea niciodată lângă mine. Majoritatea timpului mi-l petrec alături de ei, de oamenii care acum înseamnă echilibrul meu. O echipă frumoasă, alături de care schimb încet lumea.
