Creative Mornings

Creative Mornings

Diminețile mele sunt creative doar atunci când prelungesc o noapte de călătorii aprinse, atunci când îmi adâncesc respirația și-mi răcesc urmele, iar anxietatea reprezintă una dintre miile de părți din mine care se opun existenței în lipsa extremelor. Le caut și mă hrănesc cu ele, așa cum fac, de fapt, cu orice emoție intensă.

M-am trezit și am amestecat evenimentul CreativeMornings Timisoara într-o cafea cu voce puternică. Am apreciat calitatea vorbitorului, dar și entuziasmul oamenilor din jurul meu. Nu am interacționat prea mult, sunt destul de prinsă în mintea mea, întrebări și decizii. Aleg, în ultimul timp, să-mi amplific sau chiar să-mi creez anumite stări de una singură, prefer timpul petrecut cu mine și-mi pregătesc propriile explozii. Chiar și așa, îmi era dor de evenimentele conturate în jurul ascultătorilor, de zâmbetele calde și de privirile căutătoare.

Nu am aflat noutăți despre anxietate, poate pentru că iubesc să o trăiesc pe a mea, dar am descoperit oameni care cred într-un viitor frumos. Mai mult, oameni care construiesc, în prezent, frumos, privind cu încredere spre viitor. M-am bucurat, dar nu cu gândul la viitor, ci la acel moment. Uneori e bine și să fii.

Despre furtuni şi păr frumos

Despre furtuni şi păr frumos

Deşi mă hotărăsc destul de greu să fac o schimbare, mai ales în ultimul timp, am început noul an cu o vizită la salon. De când m-am întors în Timişoara, am aşteptat să mi se întâmple diverse lucruri, dar aşteptarea aceasta m-a făcut, de fapt, să realizez câte lucruri am primit în anul anterior şi, mai mult, să conştientizez responsabilitatea pe care urmează să o am. Tot haosul din interiorul meu a fost o sursă a dorinţei mele de a modifica ceva, iar cum nu mai pot pleca niciunde, momentan, am ales ca Dana, cea mai bună prietenă a părului meu, să decidă ce şi cum facem.

MegaSun Timişoara

Fiecare relaţie ar trebui construită pe platforma încrederii, iar Dana reuşeşte, de fiecare dată, să intuiască formele pe care interiorul meu aspiră să le prindă. Trec printr-o periodă agitată şi simt, de multe ori, că nu mă regăsesc în conturul pe care exteriorul îl urmează. Mă lupt de ceva timp cu sentimentul de superficialitate, de incapacitatea de a face bine sau de a atinge anumite idealuri. Îmi provoc singură nesiguranţă, iar răul pe care mi-l fac mie nu m-ar afecta atât de tare, dacă nu s-ar proiecta asupra extensiilor mele.

În astfel de momente, aştept să mă înghită valuri, caut emoţii intense şi îmi place să sting vocea furtunii în zumzetul oraşului, în ecoul paşilor sau în vibraţiile lui. Mă tem de indifernţă, de cea proprie, motiv pentru care alerg către priviri pe care nu le cunosc şi mă las cuprinsă de întunericul lor, căutând fiecare sclipire pentru a-mi lumina labirintul. Trec zile, iar eu iau timpul şi-mi umplu universul cu el, până voi ajunge să fiu şi să miros a coji de portocale.

Acasă

Acasă

M-am întors acasă de două săptămâni. Numesc acasă, în acest moment, România, iar asta pentru că încă îmi caut locul, identitatea. Am ales să plec pentru că voiam să mă descopăr pe mine, acum că am ajuns la finalul experienţei, cred că încă nu am avut timp să mă plimb prin fiecare colţ al minţii mele, nu am reuşit să port un dialog cu părţile din mine pe care le cunoşteam şi pe care voiam să le suprind şi nici nu m-am lovit de forme noi, care au pătruns în mine.

La plecare, în mintea mea se legau cuvinte într-o furtună cu tunete şi voci cunoscute, a căror greutate am purtat-o şi încă mă apasă. Un banal cu carismă mi-a spus în ulimele zile că trăiesc mai mult în lumea mea şi că nu vreau să ies de acolo nici măcar ca să fiu, având asupra lui numai imaginea personajului pe care eu l-am construit. Adevărul este că idealurile mele s-au jucat cu ceea ce el reprezenta, iar singurul lucru care mă oprea din a-l cunoaşte cu adevărat era teama. Dar nu teama că aş fi dezamăgită, ci teama că va fi perfect.

Cred că există un moment pentru toate, chiar şi pentru noi. M-am întors cu dorinţe, cu energia de a sparge valurile şi de a împrăştia idei, am proiecte noi şi aspiraţii înalte. Îmi asum faptul că trebuie să mă plimb prin mine, să ma desprind de picioare şi să-mi las mintea să plece, dar sunt convinsă că fiecare pas îmi este supravegheat de el, de exteriorul care aşteaptă să fie colorat şi completat. Aştept, mă aştept pe mine, iar timpul îmi este prieten.

Alegeri și necunoscut

Mă îndrept cu încredere către o experiență nouă, alegând schimbări de care, probabil, până în acest moment, m-aș fi ascuns în cel mai îndepărtat colț al minții mele, evitând să-mi dau răspunsuri sau chiar evitând să îmi pun întrebări. Nu renunț la un job sau la o activitate, cel puțin, eu nu privesc lucrurile așa. Renunț la părți din mine, îmi las în urmă forme ale energiei mele, emoții materializate în cele mai neobișnuite moduri. Plec dintr-un haos în care eu mi-am găsit echilibrul, dintr-o agitație pe care o iubesc și fără de care mă întreb ce o să devin.

La baza alergerii mele stă dorința de a-mi cunoaște limitele și de a le sparge, în spuma lor să mi se amestece gândurile, să mă înec în necunoscut, până la echilibru. Îmi doresc să mă descopăr, să cresc și să colorez în afara oricărui contur pe care îl găsesc, dând forme noi tuturor elementelor care mă compun. Nu încurajez mediocritatea, iar evoluția, în acest moment, îmi este necesară, momentele critice fiind, întotdeauna, oportunități de a te întâlni cu tine.

Privindu-mă pe mine în diferite etape ale traseului meu, realizez cât de mult m-au modelat aceste experiențe. Alegerile mele au fost mereu îndreptate către direcția total necunoscută, drum în care alternez între emoții intense, opuse sau similare, însă nuanțate. Fie că este vorba despre entuziasm, frică, iubire, agonie, toate alegerie mele îmi provoacă emoții care mă ridică, indiferent dacă, inițial, mă doboară. Frumos este să te pierzi între ape, dar aerul îți este necesar pentru a simți.

Plec în Olanda pregătită să trăiesc, indiferent de ceea ce o să mă aștepte. Dar da, plec cu durere, cu teamă, însă cu entuziasm și cu o nevoie de necunoscut care îmi spală mintea, stingând ceea ce arde, încă, în interiorul ei. Celor care m-au întrebat, le voi răspunde. Nu, nu voi uita și nu mă voi schimba, ci doar urmează să dezvolt ceea ce sunt deja. Nu voi uita pe nimeni, în interiorul meu fiecare om având câte o proiecție, fiecare amprentă fiind tatuată adânc sub exteriorul mult prea dur pentru a lăsa la vedere aceste lucruri.

Antrenament cu Alin Godin

Cum am terminat sesiunea, iar echipa de rugby este în vacanţă, nu am mai alergat dintr-o parte în alta. Mi-a plăcut întotdeauna să am un program încărcat, la fel de mult cum îmi place haosul şi cum îmi funcţionează mintea în interiorul acestuia. În ultimle săptămâni am fost obosită, nu dormeam şi nici nu mâncam cum trebuie, iar acest lucru începuse să mă afecteze destul de tare. În weekend am fost acasă şi, cumva, mi-am regăsit echilibrul pentru a-mi continua activităţile.

M-am întors la lucru, începându-mi programul la ora 10:00, super devreme pentru noi. Un punct forte al acestui job, cel putin pentru mine, este faptul că prezenţa ta este mai importantă în a doua parte a zilei, iar programul începe, prin urmare, mai târziu. De data aceasta, venind mai devreme, am terminat când încă nu era seară şi simţeam lipsa unei activităţi, aşa că Alin a fost  cel care mi-a conturat un antrenament complet.

Corpul meu reacţionează la mişcare, iar azi, după o zi, fiecare muşchi simte ceea ce Alin a avut în plan să atingă. Indiferent de modul în care credem că putem să ne formăm un program singuri sau care e importanţa pe care i-o atribuim procesului de organizare a antrenamentului, un instructor va face mereu diferenţa. Un instructor bun ştie întotdeauna ce tehnică să adopte pentru ca acele minute de activitate să se muleze pe nevoile şi structura corpului şi pentru ca efortul să aibă un echilibru, care îl va delimita de suprasolicitare.

Mi s-a spus de multe ori faptul că activitatea fizică trebuie să fie relaxantă. Pentru mine nu a fost până să decopăr că fiecare secundă de efort trebuie să fie calculată pentru a fi în sprijinul corpului tău, nu pentru a lupta contra lui. Astfel, am fost plăcut surprinsă de un antrenament intens, care a fost nuanţat de modul în care Alin lucrează alături de tine, te susţine şi te încruajează. Am trecut prin toate grupele principale de muşchi, în serii bine structurate şi despărţite de pauze suficient de mari cât să nu îmi cedeze corpul.

Îmi place să fiu activă, iar modul în care Alin a simţit ritmul meu şi a adaptat întregul antrenament ca şi cum totul ar fi vibrat sub puterea unor cerinţe pe care eu nu aş fi ştiut să le formulez, a fost experienţa de care aveam nevoie pentru a mă face să îmi doresc să revin. Aştept cu nerăbdare următoarele provocări, activităţi care să îmi solicite întreaga energie şi o explozie de sentimente.

Belgrad, semnificaţii şi memorii

Fiecare poveste se formează în jurul oamenilor cu care le trăieşti. Deşi nu am reuşit să plecăm la mare, ne-am bucurat de soare şi am descoperit un oraş nou, Belgrad. Cunoşteam faptul că sârbii sunt minunaţi prin prisma prieteniilor pe care le-am legat încurajând aceeaşi echipă de rugby, dar, cu toate acestea, am rămas surprinsă de intensitatea energiei pozitive pe care acest loc o emană.

Dimineaţă şi totuşi fericire, spun asta pentru că nici eu, nici Anca sau Alexandra nu funcţionăm cum trebuie în prima parte a zilei, iar aventura noastră a început la 8:00. Am plecat cu etuziasmul de a descoperi momente şi de a forma amintiri, triumfătoare în prima luptă, aceea împotriva somnului, pe care Sandi şi Andreea au pierdut-o.

După un drum scurtat de emoţii şi dorinţe, am reuşit să parcăm maşina (Anca a reuşit, marcând încă o victorie a trio-ului nostru) şi am pornit spre Cetatea Belgradului. Privirea ne alerga printre zidurile dure, iar mintea se pierdea, odată cu râul Sava, în Dunăre. Un peisaj animat de zâmbetele oamenilor prezenţi şi ale cărui forme creşteau sub conştiinţa fiecărui narator.

Ne-am despărţit cu greu de acest loc şi am pornit pe străduţele înguste către centru. În fiecare oraş zona pietonală ascunde esenţa, comorile oamenilor şi pasiunile, iar eu am dezvoltat plăcerea de a captura acest crâmpei de viaţă. Belgradul dezvoltă semnificaţii prin artă, prin simbolurile la care toţi avem acces, prin întâmplările pe care le conturează deschis, sub ochii curioşi ai lumii.

Am trecut pe lângă terase colorate, pe lângă gelaterii şi magazine, locuri în care fericirea transforma timpul în infinit, iar infinitul în memorii. Ne-am oprit la Jazz Café, alegere pe care am facut-o destul de uşor, pentru pastele vegetariene şi muzică. Muzica nu a fost conform tematicii, dar mâncarea a fost bună şi oamenii frumoşi. Nu puteam să ne despărţim de acest loc fără să încercăm îngheţata. Am ales Ice Box, recunosc, pentru ambalaj şi concept.

După ce am bifat zona pietonală, ne-am continuat drumul către Catedrala Sfântul Sava care este încă în renovare. La întoarcele am mers către Parlament, un loc încărcat emoţional puternic. Cuvintele sunt nesemnificative în faţa durerii acestui popor, dar curajul de a-şi afişa povestea este, cred eu, un mod de a schimba lumea.

Ne-am întors acasă vibrând în faţa unei culturi noi şi iubind oamenii. Suntem frumoşi, iar faptul că suntem împreună ne dă putere în faţa oricărui obstacol. Să ducem lupte în aventuri ale minţii şi ale sufletului, iar dincolo de acestea să ne zâmbim nelimitaţi de timp. Istoria nu se repetă, doar durerea memoriilor ei.

În viața mea au avut loc multe schimbări într-o perioadă relativ scurtă. Deși nu sunt un fan al acestora, am ajuns să mă bucur de tot ceea ce mi se întâmplă și să nu mă mai las ancorată în trecut de amintirea persoanelor sau activităților care nu mai fac parte din mine.

Încep prin a spune că am pierdut multe, am renunțat la mine pentru a mă ridica și pentru a crește. Am trecut prin primele momente în care identitatea mea se zdruncina sub evenimente recente, dar mai mult, momente în care trecutul nu mă lăsa să scap de frica prezentului. Am ales să încep acest proiect pentru siguranța pe care ți-o oferă orice activitate concepută, materializată și coordonată de către propria persoană.

Revin prin a preciza că am dezvoltat interese noi și am primit în viața mea oameni de care nu m-aș fi gândit niciodată că voi fi atât de legată. Atunci când sufletul îți este deschis către viitor, iar mintea conturează idei în prezent, frica nu te mai controlează. Una dintre persoanele care a alergat prin lumea mea recent mi-a spus că nouă, oamenilor, chipul ne este înnobilat de suferință, iar pentru a fi frumoși trebuie să trecem peste orice ne temem și să îmbrățișăm durerea.

Voi dezvolta modul în care am trecut de la o studentă nesigură, emotivă și înghițită de trecut la persoana de astăzi, încă studentă, sigură de ceea ce sunt și de ce sunt capabilă să fac, reprezentant al unui brand puternic și cu aspirații înalte, în interiorul viitoarelor articole.