Beat, dar cu bun-simț la Neversea

Beat, dar cu bun-simț la Neversea

Cu marea-n suflet și valuri în minte am plecat joia trecută spre Neversea. Mi-am ascuns iubirea-n spumă și-n nisip, sub vibrația emoțiilor strânse-n mine, iar cele trei nopți au fost o explozie de energie. L-am văzut cum iese dintre ape, cum urcă spre cer, fugind spre ea și rămânând cu mine, cum îmi mângâie timid pielea, iubit de zâmbete și urât de lacrimi. L-am văzut cum aduce sfârșitul, obligând începuturi, cum renunțarea devenea cu el o prelingire a simțirilor, o euforie cu urme de durere.

Prinsă-n gânduri și-n dorințe am plecat în a doua dimineață spre autobuz, fără să acord atenție exteriorului, doar eu și furtuna mea. Atât de neatentă încât nu am realizat faptul că unul dintre lei se ridicase să îmi cedeze locul. M-am așezat dupa ce a reușit să mă scoată din universul meu, iar drumul l-am parcurs împreună, el sprijinit de scaun și de bară, iar eu ancorată în realitate de grija pe care i-am purtat-o până la coborâre. Îi mulțumesc pentru momentele în care a reușit să mă fure și să mă plaseze în realitate, lui și Soarelui!

Antrenament cu Alin Godin

Cum am terminat sesiunea, iar echipa de rugby este în vacanţă, nu am mai alergat dintr-o parte în alta. Mi-a plăcut întotdeauna să am un program încărcat, la fel de mult cum îmi place haosul şi cum îmi funcţionează mintea în interiorul acestuia. În ultimle săptămâni am fost obosită, nu dormeam şi nici nu mâncam cum trebuie, iar acest lucru începuse să mă afecteze destul de tare. În weekend am fost acasă şi, cumva, mi-am regăsit echilibrul pentru a-mi continua activităţile.

M-am întors la lucru, începându-mi programul la ora 10:00, super devreme pentru noi. Un punct forte al acestui job, cel putin pentru mine, este faptul că prezenţa ta este mai importantă în a doua parte a zilei, iar programul începe, prin urmare, mai târziu. De data aceasta, venind mai devreme, am terminat când încă nu era seară şi simţeam lipsa unei activităţi, aşa că Alin a fost  cel care mi-a conturat un antrenament complet.

Corpul meu reacţionează la mişcare, iar azi, după o zi, fiecare muşchi simte ceea ce Alin a avut în plan să atingă. Indiferent de modul în care credem că putem să ne formăm un program singuri sau care e importanţa pe care i-o atribuim procesului de organizare a antrenamentului, un instructor va face mereu diferenţa. Un instructor bun ştie întotdeauna ce tehnică să adopte pentru ca acele minute de activitate să se muleze pe nevoile şi structura corpului şi pentru ca efortul să aibă un echilibru, care îl va delimita de suprasolicitare.

Mi s-a spus de multe ori faptul că activitatea fizică trebuie să fie relaxantă. Pentru mine nu a fost până să decopăr că fiecare secundă de efort trebuie să fie calculată pentru a fi în sprijinul corpului tău, nu pentru a lupta contra lui. Astfel, am fost plăcut surprinsă de un antrenament intens, care a fost nuanţat de modul în care Alin lucrează alături de tine, te susţine şi te încruajează. Am trecut prin toate grupele principale de muşchi, în serii bine structurate şi despărţite de pauze suficient de mari cât să nu îmi cedeze corpul.

Îmi place să fiu activă, iar modul în care Alin a simţit ritmul meu şi a adaptat întregul antrenament ca şi cum totul ar fi vibrat sub puterea unor cerinţe pe care eu nu aş fi ştiut să le formulez, a fost experienţa de care aveam nevoie pentru a mă face să îmi doresc să revin. Aştept cu nerăbdare următoarele provocări, activităţi care să îmi solicite întreaga energie şi o explozie de sentimente.

Frumosul în Ultimate Smartfit Challenge

A trecut o săptămână de la Ultimate Smartfit Challenge, iar eu încă nu reuşesc să adun tot ce am simţit, tot ce mi-am dorit sau tot ce am aşteptat, pentru a suprapune imaginii pe care am creat-o acestei ediţii. Încerc, încă obosită, să mă mobilizez pentru ultimul examen şi să îmi pun ordine în gânduri. Cum părţi ale acestui eveniment mi se derulează încă în minte, adâncind emoţiile simţite, am să scriu despre momentele care vor rămâne simboluri ale modului în care organizarea şi participarea în cadrul acestui eveniment m-au modelat.

Pregătim competiţia de mult timp. Am început documentarea de la venirea mea în comunitatea Smartfit, iar fără a mai participa la Ultimate Smartfit Challenge, aveam o imagine destul de neconturată pentru ceea ce înseamnă desfăşurarea evenimentului, dar mai ales pentru structura acestuia. Cum nu am mai organizat niciodată nimic ce s-ar fi putut aporpia de amploarea concursului, vă vorbesc şi în acest articol despre intuiţie.

Foto: Super Flavius Neamciuc

Organizarea a fost simplificată, oarecum, de prezenţa oamenilor care au trecut deja prin ediţiile anterioare şi care ne-au dat sarcinile de bază, mie şi Georgianei, iar faptul că, revin la ceea ce am mai scris, nu îmi este ruşine să întreb atunci când nu ştiu, a fost un plus. Nu aş vrea să dezvolt în acest moment modul în care totul s-a materializat, sponsori, parteneri, promoţionale, planificarea traseului sau instruirea echipei, ci să vă vorbesc despre ziua şi echipa Ultimate Smartfit Challenge.

Ne-am trezit sâmbătă, la 4 dimineaţa, eu, Georgiana, Clenciu şi Steli, pentru a monta locaţiile unde se desfăşurau probele. Băieţii s-au ocupat de probe în sine, iar noi de promoţionale. Nu ştiu cum a fost pentru ei, dar mie îmi face întotdeauna plăcere timpul petrecut alături de ei, chiar şi la 5 dimineaţa. Cum mulţi mi-au spus că ar fi Clenciu preferatul meu, adaug aici faptul că am obiceiul de a-mi alege oameni la care să mă raportez atunci când minte-mi fuge, iar emoţiile mă despart de realitate. Nu este preferatul meu, ci, involuntar, l-am ales pentru a fi legătura mea cu ceea ce presupune responsabilitatea şi echilibrul.

Nu am avut timp să ne dăm seama cum a trecut timpul, când ne-am întors la Smartfit Studio 2 lucruile deja se întâmplau. Arbitrii îşi pregăteau echipamentele, partenerii începeau să apară, iar noi ne încărcam cu energia lor. Închid ochii şi văd zâmbete, văd oameni care privesc cu încredere, îmbrăţişaţi de ambiţie şi uniţi de o competiţie sportivă. Echipa este unul dintre cele mai relevante simboluri ale umanităţii şi este, pentru mine, o mare a echilibrului ce-mi înghite fricile şi-mi oferă siguranţă, îmi sparge gândurile şi-mi spală visele. Mă opresc şi văd fericire, fericire în mine şi fericire în ei.

Foto: Super Flavius Neamciuc

Despre Cosmin nu prea vorbesc, iar comunicarea dintre noi se rezumă la faptul că, fiind manager, îmi oferă siguranţă să evaluăm împreună anumite decizii. Îmi e greu, aşadar, să scriu aceste cuvinte, ştiind că nu o să le audă niciodată, ci doar, poate, le va citi. Cosmin este un om căruia îi pasă, este acel om care dacă ţi-ar cunoaşte nevoile, ar fi mereu pregătit să îţi indice posibilităţi de a ieşi din impas. În acea sâmbătă, atunci când una dintre echipe a rămas fără coechipier, l-am anunţat şi l-am întrebat dacă participă alături de ei. Nici măcar nu am stat să analizez ceea ce i-am cerut, eram sigură pe alegerea pe care o va face. Involuntar, fără ca vreunul dintre noi să înţeleagă, acea întrebare simbolizează tot ceea ce cred eu despre şeful meu. A intrat în competiţie hotărât să dea tot ce este mai bun.

Foto: Super Flavius Neamciuc

Am alergat mult, dintr-o parte în alta, am fost peste tot. Deşi domnul care se ocupa de siguranţa desfăşurării acestui eveniment, probabil, se întreba unde îmi sunt părinţii, totul a decurs firesc, iar eu, în timp ce primele echipe treceau de prima probă, am fugit la examen. Am revenit destul de repede pe traseu şi mi-am reluat activitatea. Am trecut prin locaţiile centrale, D’arc pe Mal şi Piaţa Libertăţii, după care ne-am îndreptat către finish, Smartfit Studio 1. Mă bucur de fiecare trăire pe care am surprins-o şi de fiecare moment pe care l-am împărtăşit cu oameni atât de frumoşi.

Foto: Super Flavius Neamciuc
Foto: Super Flavius Neamciuc

Oameni frumoşi, concurenţi care au luptat pentru a fi învingători, colegi care au luptat ca totul să prindă forme şi culori. Flavius, cel care surprinde întreaga intensitatea a evenimentelor, prin imagini ale căror capturi sunt emoţiile, oferindu-ne zâmbete, unori ascunse în Kinder Bueno. Fabian, cel care prinde întregul concept al echipei în gesturi mici, dar atât de puternice şi Alex, cea care nu face parte din proiectul acesta, dar s-a asigurat că mănanc şi dorm, măcar din când în când. Sunt cei asupra cărora privirea mea se va opri de câte ori mă voi întoarce către semnificaţia acestui eveniment.

Foto: Super Flavius Neamciuc

Vibraţia oraşului Budapesta

Acum doi ani am început să fac lucruri noi, departe de ceea ce mi-aş fi închipuit vreodată că voi face, iar aceste activităţi m-au modelat în aşa fel încât să nu am posibilitatea de a contura o imagine a mea în lipsa lor. Simt, în ultimul timp, nevoia de a schimba ceva, aşa că, în căutarea noilor provocări şi mult prea ataşată de proiectele pe care le am în desfăşurare pentru a trece peste ele, am plecat.

De această dată, am plecat în Budapesta, la 4:00 dimineaţa, după o sâmbătă liberă în care am ieşit din cameră doar pentru un video de susţinere pentru băieţi, finala Super Ligii fiind în următoarea zi. După aproape patru ore de mers cu maşina, destul de neplăcut pentru mine, fiecare parte a corpului meu striga după cafea. Nu, nu funcţionez fără, nu sunt drăguţă şi nu pot nici să mă gândesc în ce zi suntem, mi-am dat seama de acest lucru după ce i-am urat mătuşii mele mulţi ani fericiţi, deşi ziua ei a fost acum o lună, iar eu am fost prezentă la petrecere.

Alegem, de câte ori suntem într-un oraş căruia nu i-am cunoscut frumuseţea în toate formele sale, să pornim pe străduţe pe jos şi să transformăm traseul într-o întrecere a dorinţelor, sclipirilor şi umbrelor, pe care le strângem în momente speciale. Am bifat rapid, în căutarea minunatei cafele, trei poduri: Petőfi, Elisabeta şi Podul cu Lanţuri, iar după aceea ne-am îndreptat către pietonale. Fiind devreme, am găsit cu greu ceva deschis, dar aşa am descoperit un loc nou, altfel, probabil, am fi ales Hard Rock Cafe. Am băut o cafea şi am mâncat un super sandwich, pe care l-am ales cu greu dintr-un meniu vegetarian diversificat, la Anna Café.

Am stat destul de mult timp pe terasă, soarele ne îmbrăţişa din toate părţile, iar un astfel de moment, în care să pot opri cursa împotriva timpului şi să mă bucur de zâmbete, priviri şi cuvinte frumoase, nu am mai avut de mult timp. Cu energie am plecat mai departe, pe străduţe, către Bazilica Sfântul Ștefan. Unul dintre aspectele negative ale acestui oraş este faptul că plăteşti pentru a intra într-un lăcaş de cult, ceea ce, din punctul meu de vedere, este o problemă de mentalitate.

Parlamentul din Budapesta este rupt dintr-un alt univers, înconjurat de lavandă şi de lei, un simbol al puterii acestui stat, o clădire impozantă care se ridică pentru a apăra o ţară întreagă. O construcţie puternică, ale cărei simboluri şi semnificaţii sunt proiectate puternic în forme dure ce sunt temperate de privirile oamenilor care o admiră. Un loc în care ne-am rezervat câteva momente pentru a putea să ne bucurăm de ceea ce am descoperit.

Călătoria noastră nu s-a încheiat fără o vizită în partea veche a oraşului, unde am descoperit o Budapesta sfâşiată de ape şi legată de poduri, un oraş în care arhitectura se înalţă spre cer, iar florile sunt culorile unui suflet dur. Toate acestea de pe zidurile Bisericii Mátyás. Vibraţia unui oraş străbate un întreg, iar momentul în care emoţiile sunt materializate este apogeul frumosului.

Comunicare şi relaţii publice, intuiţie sau ştiinţă?

Am fost crescută să fac alegeri bazate pe ceea ce simt, să găsesc fericirea în lucruri naturale şi să nu reget deciziile care au la bază emoţii, să nu controlez ceea ce porneşte din interiorul meu, ci să las marea din mine să se izbească puternic de formele realităţii. În ceea ce priveşte domeniul în care activez, nu am ales, cel puţin nu de la început.

Particip cât de des pot la conferinţe care să îmi crească nivelul de informaţii referitoare la ce înseamnă comunicarea într-o firmă şi care sunt strategiile de marketing benefice pentru evoluţia brandului. Da, ştiu. Marketingul este cu totul altceva, dar majoritatea firmelor au aceste două departamente mixate. În urma tuturor acestor conferinţe şi cursuri, mi-a rămas întipărită în minte ideea: „comunicarea se simte.”

Sursă foto: https://www.facebook.com/PRbeta/

Sunt conştientă de competenţele mele în acest domeniu şi sunt sigură pe deciziile pe care le iau, de cele mai multe ori, dar un mare procent din ceea ce fac este intuiţie. Reţete nu există, iar oamenii evită să spună lucruri concrete, tocmai pentru că succesul este bazat pe identificarea personală cu setul de valori şi principii pe care acel brand le are la bază.

Astfel, sunt dedicată unei comunităţi frumoase, în interiorul căreia îmi petrec cea mai mare parte din timp, fără a privi sarcinile ca pe îndatoriri, ci ca pe posibilităţi de a creşte frumos. Sunt obosită şi, de cele mai multe ori, viaţa mea este un haos, dar alegerea mea este bazată pe faptul că iubesc ceea ce fac. Reacţiile mele nu sunt mereu cele mai potrivite, alternez de multe ori de la extaz la agonie, de multe ori sunt într-un breakdown inexplicabil, dar să simţi este frumos.

Prin alegerile pe care le faci, pierzi poveşti al căror curs nu îl vei cunoaşte niciodată. Am pierdut oameni şi trec în fiecare zi pe lângă sute de persoane pe care, probabil, nu le voi avea niciodată lângă mine. Majoritatea timpului mi-l petrec alături de ei, de oamenii care acum înseamnă echilibrul meu. O echipă frumoasă, alături de care schimb încet lumea.

Lupul de stepă, Hermann Hesse

Întocmai ca spuma fugară şi de preţ a fericirii la suprafaţa unei mări de suferinţă se nasc şi acele opere de artă, în care un individ solitar se înalţă, prin suferinţă, preţ de un ceas, deasupra destinului său, atât de sus, încât fericirea lui străluceşte ca o stea pe care cei ce o văd o consideră eternă, confundând-o cu propriul lor vis de fericire.

Belgrad, semnificaţii şi memorii

Fiecare poveste se formează în jurul oamenilor cu care le trăieşti. Deşi nu am reuşit să plecăm la mare, ne-am bucurat de soare şi am descoperit un oraş nou, Belgrad. Cunoşteam faptul că sârbii sunt minunaţi prin prisma prieteniilor pe care le-am legat încurajând aceeaşi echipă de rugby, dar, cu toate acestea, am rămas surprinsă de intensitatea energiei pozitive pe care acest loc o emană.

Dimineaţă şi totuşi fericire, spun asta pentru că nici eu, nici Anca sau Alexandra nu funcţionăm cum trebuie în prima parte a zilei, iar aventura noastră a început la 8:00. Am plecat cu etuziasmul de a descoperi momente şi de a forma amintiri, triumfătoare în prima luptă, aceea împotriva somnului, pe care Sandi şi Andreea au pierdut-o.

După un drum scurtat de emoţii şi dorinţe, am reuşit să parcăm maşina (Anca a reuşit, marcând încă o victorie a trio-ului nostru) şi am pornit spre Cetatea Belgradului. Privirea ne alerga printre zidurile dure, iar mintea se pierdea, odată cu râul Sava, în Dunăre. Un peisaj animat de zâmbetele oamenilor prezenţi şi ale cărui forme creşteau sub conştiinţa fiecărui narator.

Ne-am despărţit cu greu de acest loc şi am pornit pe străduţele înguste către centru. În fiecare oraş zona pietonală ascunde esenţa, comorile oamenilor şi pasiunile, iar eu am dezvoltat plăcerea de a captura acest crâmpei de viaţă. Belgradul dezvoltă semnificaţii prin artă, prin simbolurile la care toţi avem acces, prin întâmplările pe care le conturează deschis, sub ochii curioşi ai lumii.

Am trecut pe lângă terase colorate, pe lângă gelaterii şi magazine, locuri în care fericirea transforma timpul în infinit, iar infinitul în memorii. Ne-am oprit la Jazz Café, alegere pe care am facut-o destul de uşor, pentru pastele vegetariene şi muzică. Muzica nu a fost conform tematicii, dar mâncarea a fost bună şi oamenii frumoşi. Nu puteam să ne despărţim de acest loc fără să încercăm îngheţata. Am ales Ice Box, recunosc, pentru ambalaj şi concept.

După ce am bifat zona pietonală, ne-am continuat drumul către Catedrala Sfântul Sava care este încă în renovare. La întoarcele am mers către Parlament, un loc încărcat emoţional puternic. Cuvintele sunt nesemnificative în faţa durerii acestui popor, dar curajul de a-şi afişa povestea este, cred eu, un mod de a schimba lumea.

Ne-am întors acasă vibrând în faţa unei culturi noi şi iubind oamenii. Suntem frumoşi, iar faptul că suntem împreună ne dă putere în faţa oricărui obstacol. Să ducem lupte în aventuri ale minţii şi ale sufletului, iar dincolo de acestea să ne zâmbim nelimitaţi de timp. Istoria nu se repetă, doar durerea memoriilor ei.

Hamlet, tragedie actuală

Sursă: http://ro.tntimisoara.com/hamlet/

Duminica trecută am trăit povestea lui Hamlet tradusă şi remixată de către Ştefan Peca, la Teatrul Naţional Timişoara. Am pătruns într-o lume în care conştiinţa se luptă cu realitatea, cu fapte a căror explicaţie este plătită cu durere şi suferinţă încununată de lăsarea întunericului peste întregul regat.

Povestea conflicului dintre tânărul a cărui minte tinde către valori puternice şi o lume a mediocrităţii, lipsită de scrupule şi impasibilă în faţa consecinţelor faptelor este actuală, atât de actuală încât fiecare cuvânt loveşte puternic chipurile tinerilor prezenţi în sală. Un mesaj atât de puternic, conturat pe muzica celor de la Subcarpaţi, formează idei care sparg tăcerea surdă a indiferenţei.

Am tremurat atunci câd vocea fantomei stingea strigătul lui Hamlet, atunci când privirea rece a reginei se pierdea în lumina dură a decorului, dar mai ales atunci când războiul dus pe scenă trecea în mine. Astfel de momente sunt greu de descifrat, iar singurul lucru pe care îl pot adăugaa este faptul că această piesă este o experienţă de neratat!

Energia unui weekend plin

Deși e vineri seara, iar în cluburile din Timișoara sunt evenimente interesante, inclusiv concert Vama, scriu acest articol de pe canapeaua prietenei mele, Georgiana. Weekendul acesta se întâmplă lucruri frumoase, iar trei dintre ele ne implică în mod direct – extragerea concurenților Slăbești și „Câștigi cu Smartfit ”, barajul european la rugby și Timotion.

Cu toată agitația din jurul nostru, astăzi am avut o zi bună, una pe care o așteptam de ceva timp și de care aveam nevoie pentru a-mi calma furtuna interioară. A ieșit soarele, iar eu m-am trezit lângă un om special, ceea ce mi-a dat energie să îmi continui întreaga zi. Nu vorbesc despre acel personaj idilic, ci despre Anca (#morethanfamily).

Am pornit pe drum cu o cafea dublă și fără zahăr, care parcă a stimulat soarele să lumineze întunericul ceștii mele și mai tare și am ajuns la lucru, unde m-au izbit zâmbetele colegilor mei energici (bonusul de a lucra într-o sală de fitness, energia este fără limite).

Sursa foto: https://www.facebook.com/rugbytimisoara/?ref=bookmarks

După o perioadă destul de grea, timpul s-a oprit pentru mine, am simțit parcă mai intens fiecare cuvânt și am râs mai apăsat și mai atentă la ceea ce înseamnă pentru mine alegerile pe care le-am făcut în ultimul timp. Cum am spus, din viața mea au plecat oameni. Oameni pe care în ultimele zile i-am căutat în gânduri și momente, tânjind dupa memorii. Atunci când iți e dor de amintiri, de fapt, îți e dor de trecut și nu de persoanele care ți-au conturat trecutul.

M-am mobilizat și am ales să împart cu Georgiana unele dintre lucrurile care mă fac fericită, nu doar cafeaua sau dulciurile. Am plecat spre stadion unde aveau loc repetițiile pentru meciul de mâine. Am împărtășit emoția de a străbate intrarea jucătorilor, chiar și așa, fără jucători, sunt mereu entuziasmată de acea senzație. Am pus la punct ultimele detalii ale momentului nostru și ne-am întors la sală, unde am continuat să lucrăm, bucurându-ne de noi.

Am avut un antrenament intens, motivate de muzică bună pe care, amândouă, o legăm de momente și emoții, iar acum ne bucurăm de un film cu un ochi, iar cu celălalt completăm liste și scriem articole. În tot haosul acesta, am găsit momente de fericire, clipe în care mă bucur de existența oamenilor frumoși.

În altă ordine de idei, cele trei evenimente de care am amintit mai sus se desfășoară în prima jumătate a zilei, ceea ce înseamnă că seara suntem la teatru. Duminică se joacă, la Teatrul Național Timișoara, „Hamlet”, o piesă realizată în colaborare cu Subcarpați.

Rugby, oameni şi emoţii

Weekendul acesta am revenit la una dintre activităţile mele preferate, activitate care a apărut în viaţa mea odată cu schimbările despre care am început să vorbesc în primele articole. Deşi crescută într-o familie în care cultura sportului este extrem de apreciată, am descoperit rugby-ul şi jurnalismul sportiv acceptând să fac parte dintr-un domeniu necunoscut mie.

Nu m-au speriat niciodată lucrurile pe care nu le cunosc, dar întotdeauna am refuzat să privesc posibilitatea de a eşua sau de a nu-mi găsi locul. Am pornit în această direcţie cu dorinţa de a face o schimbare. Eram într-un moment în care mă oprisem din a evolua, nu mai căutam lucruri şi nici nu mai coloram idei, ieşeam dintr-o pauză pe care, probabil, toţi o merităm şi o avem la un moment dat.

Nu a fost o muncă uşoară, am privit meciuri din care nu înţelegeam nici spre ce direcţie înaintează, am citit articole şi reguli în stilul plictisitor şi tipic mie, documentarea fiind unul dintre punctele mele forte. Dar ceea ce m-a ajutat cel mai mult a fost faptul că am avut lângă mine oameni care m-au primit şi îndrumat cu o căldură a cărei sursă nu o pot explica.

Deşi în această fotografie este în faţa mea, Oana Barbu, pe tot parcursul acestei evoluţii, a fost în spatele meu. Mereu cu mâinile prinse în nodurile viitorului meu, acel profesor care îţi ordonează mintea, îţi intuieşte gândurile şi te ajută să le dai o formă care să te lanseze către orizonturi noi.

Am trecut prin primele interviuri cu jucători pe care îi admiram, dar în faţa cărora nu am încercat să îmi ascund emoţiile sau stângăciile. Am pus intrebari şi susţin ideea că nu este o ruşine să nu cunoşti, ci să vrei să rămâi adâncit într-o mare a întunericului. Iniţiată în tainele acestui sport, mi-am dorit mai mult, mi-am dorit să simt adrenalina evenimentelor mari şi entuziasmul victoriilor ca fiind parte din familie.

Aşa am ajuns să îmi asum responsabilităţi cât mai variate şi să depăşesc bariere. Conturez povestea Timişoara Saracens alături de oameni minunaţi, iar acesta este principalul motiv pentru care am ajuns la nivelul la care sunt acum. Precizez faptul că această experienţă mi-a deschis calea spre o profesie la care eu nu m-am gândit niciodată, astăzi fiind PR Specialist al unui brand puternic.

Experienţa aceasta este doar începutul unei frumoase călătorii. Atunci când accepţi să faci parte din necunoscut, intensitatea lucrurilor te poate surprinde. Cunoaşte-te şi descoperă, acceptă şi depăşeşte frica!